Cu mii de procurori și judecători protestând față de modificările la legea pensiilor speciale și cu instanțele blocate, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) vine cu noi precizări.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
CSM cere o serie de modificări la proiectul asumat de Coaliție care vizează noile condiții de pensionare a magistraților.
Cu ce NU sunt de acord magistrații
CSM susține, într-un comunicat de presă, că sistemul judiciar este de acord cu soluția legislativă ca nivelul maxim al pensiei să nu depășească salariul în plată al unui magistrat în activitate, precum și cu stabilirea unui prag de vechime de 25 de ani.
Magistrații spun că sunt de acord și cu stabilirea unei vârste de pensionare, însă cer însă o perioadă de tranziție. Astfel, susțin ei, se va „asigura încrederea legitimă a profesioniștilor din sistemul judiciar, care și-au început cariera în temeiul unui cadru juridic diferit”. „Prin urmare, este necesar ca dispozițiile legale să reglementeze o metodă reală de etapizare a creșterii vârstei de pensionare, pe o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât să nu se creeze situații discriminatorii între profesioniștii cu o vechime similară în sistemul judiciar,
» Citește continuarea pe pagina autorului


