RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie

Criza COVID-19. Peste 150.000 de firme ar putea intra în faliment!

Criza economică generată de pandemia de coronavirus  (COVID-19) ar putea cauza intrarea în faliment a circa 150.000 de firme din România în următorul an, potrivit unei analize a Horváth & Partners, estimare pe baza datelor ce arată evoluția firmelor active pe piața locală, în perioada 2008 – 2017.

Numărul companiilor intrate în faliment s-a dublat între 2008 și 2009, crescând de la 57.500 în 2008 la 114.500 în 2009. Potrivit companiei de consultanță în afaceri, impactul semnificativ negativ al crizei COVID-19, care ar putea fi similar cu cel generat de criza din 2008, poate fi diminuat. Modificările structurale ale modalităților de colaborare și revoluția responsabilității corporative, aspecte care au cunoscut cele mai ample schimbari în ultimii 10 ani, susțin companiile și persoanele aflate în dificultate.

„Ultimul moment critic din punct de vedere economic, resimțit la nivel global, și urmat de o depresiune de aproximativ cinci ani a fost cel din 2008. Așadar, am folosit acea criză ca punct de plecare pentru comparație și pentru analiza noastră. De atunci, în foarte multe aspecte, lumea s-a schimbat considerabil. Astfel, am observat câțiva factori care ar putea diminua impactul negativ al crizei în care ne aflăm: multe companii joacă un rol credibil de cetățean responsabil, susținând activ lupta împotriva pandemiei. De asemenea, colaborarea digitală dintre oameni a devenit foarte firească, creând experiențe similare cooperării de dinainte de pandemie. Sunt niște concluzii interesante, pe care ni le asumăm și noi prin modul de lucru și prin felul în care înțelegem să ajutăm mediul de afaceri românesc”, a arătat Kurt Weber, Director General al Horváth & Partners România.

Potrivit datelor analizate de Horváth & Partners, totalul companiilor intrate în faliment a rămas, pe plan local, la peste 100.000 în perioada imediat următoare vârfului crizei trecute, adică în intervalul 2009-2013. Numărul ridicat de falimente a dus, ca o consecință directă, și la creșterea ratei șomajului. În perioada aceasta, aproximativ 600.000 de oameni au devenit șomeri ca urmare a intrării în faliment a firmei pentru care lucrau.

  

“Dacă ținem cont de numărul de falimente pe care l-am estimat pentru 2020, am putea asista la intrarea în diferite forme de șomaj a circa 180.000 de persoane, adică în jur de 4% din populația care lucrează în mediul privat în România. Companiile trebuie să fie foarte atente în perioada următoare și să-și creioneze un plan de acțiune care să înglobeze managementul continuității afacerii în vremuri incerte, strategii de adaptare a prețurilor și de reducere a costurilor și nu numai. Este necesar ca toate aceste acțiuni să fie analizate și implementate rațional, cu toate că impulsurile emoționale sunt greu de evitat acum”, a adăugat Kurt Weber.

BZI

Related posts

Analiză Moody’s: România a avut cel mai mic pachet de sprijin pentru combaterea efectelor pandemiei

Redacția

Aproape 16.000 de angajaţi au ajuns până acum în şomaj tehnic

Redacția

Se caută 10 manageri de restaurant în Germania

Redacția
Încarcă...