Fostul președinte PNL, Crin Antonescu, sa susținut la Digi24 că PSD „e un animal politic, care nu are cum să se schimbe”.
FOTO Inquam Photos
„PSD-ul actual e ca o persoană care a fost îmbrăcată altfel, e tunsă altfel, a învățat ceva limbi străine, folosește cuțitul și furculița într-un mod diferit de cum îl folosea înainte. E o metaforă, nu ironie. E un PSD chiar greu de recunoscut uneori. Unii spun un PSD domesticit, alții spun un PSD emasculat”, a susținut Crin Antonescu la Digi24.
Fostul șef al liberalilor a precizat că are o altă opinie. „Nu sunt de acord nici cu una dintre aceste formule, dar este un PSD schimbat, sub acest aspect, al înfățișării. În profunzimea sa nu cred că făptura e alta. Avem aceeași vietate, ca și la PNL. Aceste metafore cu conotații zoologice nu vreau să supere pe nimeni. E o vietate care nu are cum să se schimbe, pentru că ea s-a născut într-un anumit fel, a crscut, s-a dezvoltat. Se pot schimba atitudini, linii politice, chiar opțiuni majore, dar, în esență, animalul politic care este PSD este fundamental același”, a mai spus Crin Antonescu
Fostul președine PNL a mai susținut în trecut faptul că deși pare să fie un context favorabil pentru politicieni ca George Simion și Diana Șoșoacă,
» Citește continuarea pe pagina autorului


