NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Credincioșii Parohiei Zmeu au un nou preot paroh

Sâmbătă, 6 martie, părintele protoiereu Pavel Postolachi, însoțit de un sobor de preoți, a săvârșit slujba Vecerniei în biserica Parohiei Zmeu din Protopopiatul Pașcani. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, cu acest prilej a fost instalat oficial noul preot paroh  – părintele Mihai Rosnovăț.

Noul preot al comunității Zmeu, însoțit de doamna preoteasă și de cei trei copii, a fost primit cu bucurie de domnul primar Ioan Corobuță și de membrii întregii localități. În acestă parohie a slujit, timp de peste 8 ani, preotul Sergiu Constantin Tudose, postul de paroh vacantându-se ca urmare a transferării sale la Parohia „Sfântul Haralambie” din Târgu Neamț.

La final, părintele protoiereu Pavel Postolachi a transmis un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, a mulțumit fostului paroh pentru frumoasa activitate desfășurată, l-a  povățuit pe noul preot paroh să slujească cu dragoste pe Dumnezeu, în biserică și la altarele inimilor credincioșilor, iar credincioșilor să-l asculte pe noul lor preot. Întreaga comunitate a mulțumit părintelui Sergiu pentru faptul că i-a povățuit și le-a slujit, o vreme, tuturor, au urat bun venit în mijlocul lor noului preot, apoi au fost înmânate părintelui Mihai cheile bisericii și ale clădirilor anexe. Noul paroh a promis că își va dedica timpul și energia pentru folosul duhovnicesc al enoriașilor săi.

La final, comunitatea de gospodari și gospodine i-a invitat pe toți cei prezenți la o agapă.

  

mmb.ro

Advertisements

Related posts

E oficial. Bugetarii primesc încă o zi liberă

Redacția

Lansare candidați PNL la Târgu Frumos (VIDEO)

Teona Gherasim

Program cultural pentru astăzi: Proiecție de film în aer liber, pe strada Fericirii din Sodomeni

Teona Gherasim
Încarcă...