
Benzinăriile din Pașcani au fost luate cu asalt încă de ieri seară de proprietarii de mașini. Creșterea taxelor la carburanți au determinat oamenii să își facă stocuri. Cozile de la benzinăriile din Pașcani se întindeau pe sute de metri.
Situația s-a mai liniștit astăzi în jurul prânzului, cozile sunt mai reduse, însă prețurile sunt mari. La nivel local, Primăria Pașcani este în curs de achiziție de carburanți prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Creșterea prețurilor nu va conduce la o creștere a cheltuielilor din bugetul public pe acest segment. Șefii Primăriei spun că se vor încadra în același buget ce a fost alocat anul trecut.
Mai mult, prin achiziția utilajelor noi, tractoare și autocamion, consumul de carburant a scăzut, conform precizărilor făcute astăzi în conferința de presă.


