
Ministrul Mediului și primarului Municipiului Iași au organizat sâmbătă, în Sala Verde din cadrul Prefecturii, o conferință de presă în care au vorbit despre principalele proiecte de investiții finanțate în această perioadă de Guvernul României. De departe cel mai însemnat subiect adus în discuție de cei doi, a fost Autostrada Unirii.
În contextul discuțiilor legate de dezvoltarea județului, Costel Alexe – ministrul Mediului a vorbit despre importanța dezvoltării unitare a județului:“Noi vom trata toate comunitățile din județul Iași, așa cum este normal. Nu le vom împărți, indiferent de culoarea politică. Important este ca ele să se dezvolte, să beneficieze de investiții”, a spus ministrul Mediului, cel care ocupă și funcția de președinte al PNL Iași.
Accentul pe o dezvoltare integrală a județului l-a pus și Mihai Chirica, primarul Iașului. După o trecere în revistă a proiectelor de care va beneficia municipiul, el a subliniat că este foarte important ca și comunitățile din județ să se dezvolte.
Costel Alexe a mai subliniat că sunt primari foarte buni și pricepuți în județul Iași, indiferent de culoarea politică, și poate oricând colabora cu ei, pe problemele comunității.


