News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Copiii mușcați de căpușe nu vor mai fi plimbați între spitale. S-a schimbat protocolul

 

Pentru a nu mai fi plimbaţi de la un spital la altul, copiii care ajung la Pediatrie cu căpuşe vor fi supuşi procedurilor necesare aici. Pentru că, până acum, aceştia erau trimişi la „Infecţioase“, ministrul Sănătăţii a impus un protocol în astfel de cazuri. Ce mai prevede acest protocol?

  

 

Copiii care sunt muşcaţi de căpuşe nu vor mai fi plimbaţi între spitale, ca urmare a unui protocol care a fost transmis către unităţile medicale cu unităţi de primire a urgenţelor din toată ţara. Schimbarea a fost anunţată încă de la începutul lunii iunie, când ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, le-a cerut medicilor de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş„ din Bucureşti să elaboreze acest protocol în urma unei vizite făcute la Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii „Grigore Alexandrescu“. „Garda era bine organizată, protocoale şi circuitele respectate, dar în discuţiile pe care le-am avut cu părinţii copiilor prezenţi în unitate am constatat că, pentru un fapt banal, o muşcătură de căpuşă, micii pacienţi sunt plimbaţi între spitale pentru asigurarea tratamentului. Am cerut medicilor de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase «Matei Balş» să elaboreze un protocol pentru profilaxia muşcăturii de căpuşă care să fie distribuit tuturor spitalelor de urgenţă pentru copii“, a precizat la începutul lunii Sorina Pintea pentru „Agerpres“.

 Astfel, copiii care ajung la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi pentru extracţia unei căpuşe vor putea să fie trataţi pe loc, urmând să ajungă la Spitalul de Boli Infecţioase doar dacă prezintă anumite simptome care indică simptome ale unei afecţiuni infecţioase, cum ar fi boala Lyme, în speţă acel eritem migrator de culoare roşie, la 2-3 săptămâni după muşcătură, şi în acel loc. „Protocolul uşurează foarte mult munca noastră, a ambulanţelor, reduce stresul părinţilor, dar şi al copiilor, pentru că sunt văzuţi o singură dată, li se face terapia locală, cu extracţia căpuşei, iar apoi recomandările de profilaxie se fac la noi, nu mai este nevoie de transfer. Se administrează doze de antibiotic, pe care le recomandăm cu menţiunea că dacă, în termen de maximum 21 de zile, părintele constată că apar modificări locale, atunci este nevoie să ajungă la Spitalul de Boli Infecţioase“, a explicat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

 Medicii mai spun că, dacă profilaxia este făcută în timp util şi în mod corect, nu ar trebui să mai fie nevoie ca cei mici să ajună la unitatea medicală de specialitate. 

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Rata de infectare scade la 13,4%. Peste 4.400 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Redacția

Direcţiile de Sănătate Publică din ţară se organizează în vederea vaccinării anti-COVID-19

Redacția

Incidența în scădere! Fără decese asociate Covid-19, în ultimele 24 de ore, la Spitalul Municipal Pașcani!

Redacția
Încarcă...