RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

Constantin Ciopraga, comemorat pentru al patrulea an consecutiv în orașul natal

Întâlnire culturală astăzi în Sala Arcadia. Criticul și istoricul pășcănean, Constantin Ciopraga a fost comemorat în cadrul Simpozionului care îi poartă numele, ajuns la a IV-a ediție.

 

  

An de an, organizatorii pregătesc noi subiecte pe marginea cărora cei prezenți discută. Tema de discuţie care a avut loc astăzi a fost Constantin Ciopraga şi spiritul naţional în istoria literaturii române”.  

La invitația lansată au dat curs și nume notorii din literatura contemporană, cunoscători ai operei scriitorului pășcănean. Este vorba despre Mircea Platon, redactor şef al revistei Convorbiri literare, alături de criticii literari Loredana Cuzmici şi Antonio Patraş. Moderator a fost, ca și în anii trecuți, profesorul Ionuţ Hărăţu de la Liceul Teoretic Miron Costin Paşcani. 

“Constantin Ciopraga s-a născut pe 12 mai 1916, în Pașcani, a fost un critic și istoric literar român, poet, memorialist, profesor universitar, scriitor, membru de onoare al Academiei Române.  

Este primul dintre cei unsprezece copii născuţi în familia lui Constantin Ciopraga, tâmplar, şi a soţiei sale Elena.

La început, Constantin Ciopraga a fost atras, precum mai toţi adolescenţii, de literatură. În 1931, a debutat, la revista “Luminiţa”, din Paşcani, cu scrieri în proză. Sporadic, va mai colabora, până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, şi la “Curentul literar”, “Curier ieşean”, “Viaţa Basarabiei” (aici, cu versuri). La literatura proprie va reveni mult mai târziu, cu volumul de versuri Ecran interior (1975) şi cu romanul Nisipul (1989). Literatura lui Constantin Ciopraga este aceea a unui meditativ şi introvertit, atras de problemele condiţiei umane. “

A trecut în neființă pe data de 2 februarie 2009.

 {jcomments off}

 

Related posts

Astăzi este Ajunul Anului Nou pentru credincioșii ortodocși de rit vechi

Redacția

Lansare de carte a poetei Carmen Pasat. “Scântei de gând” în cadrul unui cenaclu literar-artistic

Ema Roman

Zilele Mitropolit Visarion Puiu – 95 de ani de la înscăunarea ca episcop al Hotinului

Redacția
Încarcă...