NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Conflictul dintre Biblioteca Municipală și un cabinet de avocatură, continuă

Divergențele dintre  Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” și cabinetul de avocatură ”Dorina Toma”, pentru eliberarea unei căi de acces, continuă. După ce instituția de cultură a fost notificată deoarece a blocat ușa de acces a cabinetului de avocatură, în cadrul Primăriei au avut loc mai multe întâlniri și ședințe pentru a rezolva situația apărută, rămase din păcate fără rezulat.

„Eu din ce îmi amintesc știu că au fost emise autorizații de construcții și pentru firma de avocatură și s-au mai făcut amenajări de către Primărie. S-au făcut în momentul în care Biblioteca a fost mutată. Am înțeles că de toate aspectele de acolo s-ar fi ocupat domnul Zanet. Am să văd punctul de vedere al celor două entități: și Biblioteca și cabinetul de avocatură. O să trebuiască să-i aduc la aceeași masă și  o să dicutăm să încercăm să rezolvăm problema pe cale amiabilă. Recunosc că și pentru mine este un semn mare de întrebare, dar cred că cel mai bine ar fi o conviețuire, pentru că și unii și alții au autorizație,” a explicat Cristian Rățoi, viceprimarul Municipiului Pașcani.

Sediul în care își desfășoară activitatea cabinetul de avocatură este proprietate privată, iar în momentul achiziționării, acesta avea calea de acces, cu firmă montată deasupra ușii. Odată cu lucrările de amenajare a noului sediu al Bibliotecii, firma care s-a ocupat de această lucrare a montat o ușa de acces în Bibliotecă cu câțiva metri în față, blocând accesul în cabinetul de avocatură.

Conform unor informații din Primărie, decizia a fost luată de fostul administrator public Gică Zanet pentru a se mai câștiga câția metri pătrați, considerând că accesul în cabinetul de avocatură se poate face și prin altă intrare.

  

De altfel, Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” se confruntă cu o lipsă acută de spațiu, o parte din depozitul de carte neputând fi depozitat în actualul sediu, din lipsă de spațiu. Ar mai fi necesari încă 120 de metri pătrați, pe puțin, ceea ce naște întrebarea dacă nu cumva a fost o decizie greșită de a amenaja noul sediu al bibliotecii, într-un spațiu neconform.

Advertisements

Related posts

7,2 km de drum european recepționat în comuna Ruginoasa! Finanțarea vine din bani europeni!

Marius Parteni

Pragul maxim de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor a fost majorat la 750 lei

Marius Parteni

Locuri de muncă în zona Pașcani: bibliotecar Școala Profesională Lespezi și inspector debutant Primăria Tătăruși

Oana Cordoneanu
Încarcă...