RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Târgu Frumos

Comunitatea rușilor-lipoveni din Târgu Frumos și-a ales președintele pe următorii patru ani

Nicola Feodot a fost reconfirmat în funcția de președinte al comunității rușilor lipoveni din România, filiala Târgu Frumos. Membrii acestei comunități au avut ieri programată Adunarea Generală, care se organizează odată la patru ani.

 

Pentru funcția de președinte a candidat Nicola Feodot, el fiind de altfel singurul înscris în competiție. Toți cei 65 de delegați la Adunarea Generală i-au dat votul de încredere și au stabilit componența Consiliului Director. “Comunitatea ruşilor lipoveni din Târgu Frumos a avut Adunarea Generală care se ţine la fiecare patru ani, cu cel mai important punct şi anume alegerea noii conduceri pentru viitorii patru ani şi pregătirile pentru ciclul electoral care urmează. Am avut deosebita onoare de a fi ales astăzi preşedintele ruşilor lipoveni din Târgu Frumos, sunt mândru de acestă funcţie care implică o mare responsabilitate, şi sper să duc mandatul până la sfârşit cu realizări pentru interesele comunităţii”, ne-a declarat Nicola Feodot, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din Târgu Frumos.

  

Întrebat care sunt proiectele pe care le are în vedere, președintele comunității a spus că își propune să le continue pe cele începute. “Ca şi preşedinte, doresc să adunăm oameni în jurul comunităţii, să realizăm activităţi care să bucure de la cel mai mic copil, până la seniorii comunităţii, aşa cum am făcut şi până acum.  Au fost serbări de Moş Crăciun, de 1 iunie, diverse manifestări, cântece şi dans, pentru toţi cei care doresc să se relaxeze după zilele de muncă“, a mai adăugat acesta.

Menționăm faptul că din Consiliul Director al comunității rușilor lipoveni face parte președintele ales, Mihaela Vavilov – vicepreședinte, Eusehnic Feodorov – secretar, Loredana Pricop președinta organizației de tineret de la nivel de comunitate, și alți șapte membri din comunitate. 

Nicola Feodot ocupă și funcția de consilier local în legislativul din Târgu Frumos.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Lucrări de modernizare a șase străzi din Târgu Frumos

Redacția

Târgu Frumos: Recensământul Populației și a Locuințelor online. Persoanele care au nevoie de ajutor pot merge la punctele de asistență

Iulia Huțanu

Sală de sport de dimensiuni olimpice, la Târgu Frumos! S-a dat start lucrărilor!

Ema Roman
Încarcă...