RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Comisia Economică: Accesul pe terenul de tenis din Paşcani trebuie să rămână gratuit

Proiectul prin care terenul de tenis din municipiu va intra în administrarea Clubului Sportiv Municipal a fost dezbătut din nou, astăzi, în Comisia Economică.

Dacă în discuţiile de ieri, când  s-a întrunit Comisia Juridică, regulamentul terenului de sport nu a fost luat în calcul, astăzi, consilierii locali au abordat şi acest subiect.

Marius Pintilie şi Andrei Rîznic de la PNL au cerut ca accesul păşcănenilor pe terenul de tenis să se facă gratuit, şi după trecerea în administrarea CSM: “Noi ştim că terenul este folosit gratuit şi ne dorim ca acest lucru să nu se schimbe”.

  

În acest context, inspectorul din cadrul Compartimentului Sport, Cultură, Culte a declarat că există o hotărâre de Consiliu Local aprobată în anul 2012 privind regulamentul și tariful, însă aceasta nu a fost pusă în aplicare până în prezent, dar urmează să fie revizuită.

Discuţiile s-au încheiat cu avizul membrilor comisiei, proiectul fiind votat în unanimitate.

Related posts

Furnizarea apei potabile este întreruptă în cartierul Serelor din Târgu Frumos

Redacția

Asigurarea RCA pentru persoane fizice se scumpeşte. Care este noul tarif de referinţă

Redacția

Achiziţie de plante ornamentale pentru decorul de toamnă la Paşcani

Ema Roman
Încarcă...