RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Companiile de salubritate, adevăraţii stăpâni ai oraşelor: „Ele sunt un fel de stat în stat“. Primele 20 de firme au afaceri cumulate de 1,6 mld. lei pe an

De obicei, firmele cu acest obiect de activitate nu se ocupă doar cu strângerea gunoiului, ci îşi extind afacerile şi în zona deszăpezirilor, colectăorii şi transportului deşeurilor sau a „combaterii“ poleiului. Aceste firme obţin, de regulă, contracte pe perioade foarte mari de timp, de la 10 la 20 sau chiar 25 de ani, cu diverse primării. Ele sunt „un fel de stat în stat“, spune un reprezentant al unei fime din domeniu care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

  

 

Compania Polaris M Holding – aflată în centrul unui scandal în care a intervenit FBI – nu face excepţie de la regulă, firma având operaţiuni în toate aceste arii de business. Totodată, în ultimii zece ani firma a reuşit să se extindă la nivel naţional, având contracte cu primării din Arad, Alba Iulia, Slobozia sau Târgu Jiu. În judeţul Teleorman, firma constănţeană spune că a câştigat, în 2013, un contract pentru prestări de servicii de colectare şi transport deşeuri municipale, salubrizare stradală, deszăpezire şi combatere a poleiului în Alexandria, Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Videle şi Zimnicea, precum şi în 92 de comune. Practic, în tot judeţul Telorman sunt 92 de comune, astfel că Polaris M Holding „face curăţenie“ în întregul judeţ.

„Practic, nu există nicio reglementare legislativă care să îngrădească durata unui contract. Acest lucru este exclusiv apanajul autorităţilor locale“, afirmă sursa citată.

Polaris M Holding este una dintre cele mai mari firme de salubritate din România, anul trecut situându-se pe poziţia a patra în clasamentul celor mai mari 20 de firme de profil. Compania a avut în 2014 o cifră de afaceri 152,3 mil. lei, cu 13% mai mari faţă de 2013, şi un profit de 19 mil. lei, cel mai mare din ultimii şase ani.

Citește articolul integral pe Zf.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Atmosfera sarbatorilor de iarna a cuprins marile orase. Luminile de Craciun au fost aprinse de 1 decembrie in toata tara

Redacția

Pierdut Registrul unic de control a SC Nav Cris SRL

Redacția

SRI: Aproape 14.000 de cetăţeni au semnalat posibile acţiuni teroriste

Redacția
Încarcă...