Un studiu realizat de specialiștii Casei de Insolvență Transilvania (CITR) arată că în 2020, în plină pandemie, numărul companiilor de impact (cu active de peste 1 milion de euro) aflate în stare de insolvență iminentă a fost la cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Acest nivel este comparabil cu cel din 2013, când numărul insolvențelor iminente a fost cel mai mare din istorie, ca urmare a efectelor prelungite ale crizei financiare din 2008. Cele mai proeminente cauze, deși menite să ajute inclusiv mediul de business pe termen lung, au fost chiar măsurile adoptate la scară internațională în vederea atenuării impactului virusului SARS-CoV-2 asupra populației.
Acestea au avut un impact semnificativ asupra economiei din România, în special în trimestrul al doilea, prin: sistarea temporară a operațiunilor în sectorul prelucrător, limitarea circulației populației cu un impact major în domenii precum transportul de persoane, turism, divertisment, servicii.
„Deși ne-am aștepta să existe un val al insolvențelor cauzat de pandemie, acest lucru nu s-a întâmplat. Schemele de sprijin guvernamental au contribuit semnificativ la scăderea numărului de insolvențe în cazul companiilor de impact. Așadar, astăzi nu mai vorbim despre un val agresiv de insolvențe generat de pandemie, ci despre unul ascuns,
» Citește continuarea pe pagina autorului


