RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cioloș: L-am sunat pe președintele Iohannis, dar nu a vrut să se întâlnească cu noi

Copreședintele USR PLus, Dacian Cioloș, a declarat vineri seară, la Digi 24, că l-a sunat pe președintele Iohannis ca să medieze această criză, dar că președintele i-a răspuns că ar fi fost bine să apeleze la el înainte de a declanșa această criză.

Cioloș spune că și Dan Barna l-a sunat anterior pe președintele Iohannis, dar acesta nu i-a răspuns.

Miniștrii USR-PLUS își vor depune demisiile din Guvern săptămâna viitoare, a declarat vineri Dan Barna, la scurt timp după ce partidul său a depus moțiunea de cenzură prin care speră să-l dea afară pe Florin Cîțu din Palatul Victoria. „Nu s-a discutat despre revocare (la Coaliție – n.r.), dar la începutul săptămânii viitoare ne vom depune și demisiile de vreme ce moțiunea de cenzură a fost depusă în aceste clipe”, a declarat liderul USR-PLUS.

Negocierile din Coaliție au eșuat. După o oră de discuții tensionate, liderii USR-PLUS și Florin Cîțu nu au ajuns la o soluție pentru deblocarea crizei. Dan Barna și Dacian Cioloș i-au cerut demisia lui Florin Cîțu, amenințând cu moțiunea de cenzură. Premierul a ripostat, spunându-le că îi va scoate de la guvernare dacă o fac.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Premierul Ciucă anunţă că OUG pe Energie se adopta astăzi, Ciolacu îl contrazice: O să luăm o decizie mâine

Redacția

Manchester City s-a calificat în finala Cupei Angliei – Victorie la limită cu Chelsea

Redacția

LISTĂ 19 ocupații noi, printre care îngrijitor de câini și instructor de pilates, introduse în COR – proiect

Redacția
Încarcă...