Transilvania a fost un teritoriu disputat de-a lungul secolelor de mai multe populaţii. Până la venirea ungurilor şi cucerirea zonei, între Carpaţi şi Tisa au trăit şi s-au amestecat mai multe neamuri. Specialiştii spun că daco-romanii au fost băştinaşii peste care s-au suprapus germanici, iranieni, turcici, dar mai ales slavi.
După două războaie istovitoare, în 106 d HR, împăratul roman Traian cucerea o parte din bogata Dacie. Mai precis era vorba de zona Transilvaniei, Banatului, Olteniei, dar şi o mică parte din Muntenia. Regiuni întinse în special din Moldova şi din Muntenia rămâneau în stăpânirea dacilor liberi, care au luat la rândul lor contact cu romanitatea prin schimburi economice, jaf sau ca federati. Zona ocupată, dar în special nucleul transilvănean unde în apropierea fostei capitale dacice a fost amplasată şi capitala noii provincii, a fost puternic romanizată. Populaţia daco-romanică a fost integrată în imperiu şi ducea o viaţă după modelul civilizaţiei romane, aşa cum o arată şi numeroasele descoperiri arheologice din Dacia Traiană.
Liniştea provininciei este zguduită însă de numeroasele invazii barbare. Încă din 212, din vremea lui Caracalla, năvălesc în provincia Dacia goţii şi dacii liberi. Dacilor liberi şi goţilor li se alătură şi sarmaţii. Provincia era atacată în permanenţă şi jefuită. Împăratul Aurelian a decis să retragă trupele şi administraţia din această provincie. „Dacia nu va mai putea fi păstrată de imperiu. Prin aşezarea ei geografică, ea forma ca un intrând în lumea barbară. Năvălitorii izbeau întâi aici şi tot pe aci le era şi drumul de întoarcere”, precizează istoricul Constantin C. Giurescu în „Istoria românilor”.
Citiți articolul integral pe Adevărul.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}