
Consiliul Local al municipiului Pașcani a stabilit astăzi componența comisiei care va analiza și verifica situația de fapt și de drept din cadrul pieței vale. Cinci aleși locali vor face parte din aceasta, trei din rândul aleșilor ce asigură majoritatea în legislativul local și alți doi din opoziție.
Cătălin Conache, Mihai Grigoriu, Costel Stamatin, Ionuț Prodan și Sorin Olariu, sunt consilierii desemnați prin vot secret. Primii trei fac parte din alianța PNL – Pro România, ceilalți doi de la PSD și PMP. În activitatea lor ei vor fi ajutați de doi funcționari publici, de la Patrimoniu și Juridic.
Scopul acestei comisii este cel de analiză a modului de închiriere a terenului din piața vale, pentru perioada ianuarie 2020 – octombrie 2022. De asemenea și modul de implementare a proiectului privind modernizarea piețeii din vale este pe agenda acestei comisii. La propunerea consilierului PNL Cătălin Conache, președintele comisiei juridice din Consiliul Local, perioada de verificare a modului de gestionare a activității din piața vale a fost extins. Astfel, membrii comisiei vor verifica activitatea din anul 2016 – până în octombrie 2022.
„Avem un amendament, la articolul doi din proiectul de hotărâre, perioada de verificare a situației contractelor să fie modificată, în loc de ianuarie 2020 – octombrie 2022, cu 2016 – octombrie 2022″, a susținut consilierul Cătălin Conache.
Ideea consilierului PNL, de extindere a perioadei de verificare, a fost întărită și de intervenția pășcăneanului Romel Vântur.
„De ce doar pentru ultimii doi ani să se facă verificarea activității? De ce să nu se facă pentru ultimii zece ani de zile”, a spus acesta.
Propunerea nu le-a picat deloc bine fostului primar Dumitru Pantazi și viceprimarului Gabriela Nedelcu, cea care a coordonat în perioada 2016-2020 activitatea din cele două piețe. Nedelcu s-a abținut atunci când s-a făcut propunerea de extindere a perioadei de verificare a activității, sub pretextul:
„Eu mă abțin, pentru că 30 de zile este insuficient să se studieze toate contractele.”
Intervenția fostului primar, Dumitru Pantazi, evidențiază încă odată cât de mult își doresc inițiatorii proiectului să facă lumină asupra activității din piața vale, după zeci de ani de promisiuni și amânări.
„Din punctul meu de vedere el poate fi și eliminat, paragraful ăsta. Că nu scopul ăsta este”, a spus consilierul Dumitru Pantazi, cu referire la perioada de verificare a activității.
Comisia specială de analiză și verificare a situației de fapt și de drept din cadrul pieței vale, urmează să stabilească calendarul de activitate.


