RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Certificatul verde va deveni obligatoriu acolo unde rata de infectare e între 3 şi 6 la mia de locuitori. Setul complet de reguli ce trebuie respectat şi unde se va aplica

Certificatul verde va deveni obligatoriu în localităţile cu rata de infectare între 3 şi 6 la mia de locuitori. Practic, doar cei vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală vor putea participa la evenimente private, concerte, spectacole de teatru sau săli de fitness. Există însă şi locuri în care au voie exclusiv cei vaccinaţi: în baruri, cluburi, discoteci şi la sălile de noroc.

Cu certificatul la vedere. Aşa vom intra în curând la nunţi, spectacole, restaurante, cinematografe sau la piscine interioare, în toate localităţile unde incidenţa este mai mare de 3 la mie. Un angajat al localului va verifica pe telefon documentul şi va putea să vadă dacă persoana din faţa sa a fost vaccinată, are un test negativ valid sau a trecut deja prin boală. În cazul celor vaccinaţi, aplicaţia va avertiza şi dacă nu au trecut 10 zile de la completarea schemei de imunizare. Deocamdată însă nunţile şi botezurile sunt în aer până ce măsurile nu trec de Guvern.

Cum afectează decizia evenimentele deja programate

“Noi avem 11 nunţi programate în judeţul Ilfov. Deocamdată, suntem uşor sub 3 la mie. Sunt zeci de mii de nunţi într-un weekend la nivel de România, sute de nunţi sunt în acest posibil colaps de 3 la mie şi nu există încă un cadru legal”, a declarat Alin Caraman, preşedintele Asociaţiei furnizorilor din industria Nunţilor. “Duminică o să am un eveniment. Am informat invitaţii pe care îi avem să încurajeze toţi musafirii să îşi facă un test PCR, un test antigen şi i-am încurajat să se vaccineze. În momentul în care trecem de 3 la mia de locuitori automat vor avea voie doar cei cu vaccinul”, spune Augustin Dobre, managerul unui restaurant din Mamaia. “Cu toţii ne temem că activitatea restaurantelor ar putea fi din nou oprită. Măsura anunţată astăzi este una care poate fi acceptată de operatorii din Horeca. Evident că se crează într-un fel discriminare între consumatorii de servicii publice sau de turism”, a declarat Corina Martin, reprezentant HORECA.

observatornews.ro

Related posts

Mușcăturile de țânțar, albine și căpușe, deosebit de periculoase! Ce trebuie să faci ca să nu ajungi la spital

Redacția

8 beneficii ale merelor

Redacția

Rata de infectare s-a dublat în 24 de ore, deși numărul cazurilor noi a scăzut sub 2.000. La ATI sunt 1.083 de pacienți COVID

Redacția
Încarcă...