News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ce se va întâmpla la alegeri și după / Cum s-au măcelărit PNL și PSD pe tăcute în toată țara

Ați auzit atât de des că a fost o campanie anostă, plictisitoare și fără emoție, încât a ajuns un loc comun în presă. În realitate, nu a fost deloc așa. Adevărul este exact pe dos. Alegerile locale sunt, după cum le spune chiar numele, locale. Chiar dacă nu s-a văzut la București, chiar dacă cei de la Cluj, Sibiu, Alba sau Craiova n-au observat măcelul dintre candidații PSD și PNL de la Suceava, Botoșani, Brăila, Ploiești, Iași sau Bacău, asta nu înseamnă că el n-a existat. Dimpotrivă, este considerată una dintre cele mai dure campanii electorale pentru locale, doar că nu s-a reflectat în presa națională. Publicul n-a avut parte nici o secundă de tabloul de ansamblu la nivelul întregii țări. Mulți dintre noi am trăit cu o falsă impresie despre aceste alegeri. Cum așa?

În primul rând, liderii PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au vândut la televizor poza armoniei și bunei înțelegeri din coaliția de guvernare. Apoi, televiziunile au vândut și ele, pe bază de contract, aceeași imagine de putere unită, care și-au împărțit frățește candidaturi și raportează cu mândrie realizări comune. Numai că frăția dintre PSD și PNL funcționează doar în București, unde au stabilit candidați comuni la sectoare și în alte câteva județe mari,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Mii de persoane au manifestat la Budapesta în fața Parlamentului ungar pentru servicii de sănătate mai bune

Redacția

Cei care vor să vândă voucherele “Rabla pentru electrocasnice” vor fi sancționați. Ministru: Le-au luat și acum nu le folosesc

Redacția

Parlamentul a aprobat vacantarea funcției de director SRI

Redacția
Încarcă...