RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Ce se întâmplă cu taxele din 2023, după modificările Parlamentului. 6 noutăți: de la dividende, la impozitul pe proprietate

Ordonanța creșterilor de taxe (OG 16/2022) a fost modificată în Parlament. Despre o parte dintre ele HotNews.ro a scris și marți, când au fost decise în Comisia de buget-finanțe.

Aceasta au fost trimisă la Iohannis pentru promulgare.

1. Impozitul pe proprietate nu se mai mărește din 2023 și scutiri pentru clădirile eficiente energetic

Una dintre principalele modificări vizează impozitele pe proprietate, care ar fi urmat să crească de câteva ori, prin introducerea grilei notarilor.

Practic, s-au respins modificările adoptate de Senat și au rămas în vigoare cele din varianta inițială, cea adoptată de Guvern și publicată în Monitorul Oficial.

  

Singura noutate ține de prorogarea termenului. Astfel, în loc să se aplice grila notarilor din 2023, ar urma din 2025. Mai e până atunci și probabil vom avea o altă decizie.

De asemenea, consiliile locale vor putea acorda scutiri sau reduceri de impozit pentru clădirile noi sau reabilitate, cu destinația de locuință, pentru care proprietarii execută pe cheltuiala proprie lucrări pentru creşterea performanţei energetice, pentru instalarea de sisteme de producere a energiei electrice din surse fotovoltaice sau pentru sisteme ecologice certificate de colectare și tratare a apelor uzate rezultate din consumul propriu.

continuare pe hotnews.ro

Related posts

Firmele care își readuc la muncă angajații din șomaj tehnic vor primi ajutor financiar de la stat

Redacția

Carburanţii auto s-au scumpit cu 5% în ianuarie şi cu peste 30% faţă de anul trecut

Redacția

Ce salariu trebuie sa primeasca un angajat ca sa fie cat de cat multumit

Redacția
Încarcă...