RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Caz şocant la o grădiniţă. Părinţii unui copil acuză că cel mic a fost muşcat pe tot corpul

Caz şocant la o grădiniţă din Arad. Părinţii unui copil acuză că cel mic a fost muşcat pe tot corpul. Educatoarele au încercat să ascundă întâmplarea revoltătoare, spunând că nu s-a întâmplat nimic niciodată, conform specialarad.ro.

 

Părinţii unui copil acuză că cel mic a fost muşcat pe tot corpul. Educatoarele au încercat să ascundă întâmplarea revoltătoare, spunând că nu s-a întâmplat nimic niciodată, conform specialarad.ro.

  

Caz şocant la o grădiniţă din Arad. Părinţii unui copil acuză că cel mic a fost muşcat pe tot corpul. Educatoarele au încercat să ascundă întâmplarea revoltătoare, spunând că nu s-a întâmplat nimic niciodată, conform specialarad.ro.

Vlad, copilul agresat, era răcit, iar mama sa a primit un mesaj de la una dintre educatoare în care aceasta îi scria că e totul bine. După ce s-a dus să–şi ia copilul de la grădiniţă,  femeia a rămas şocată, scrie pressalert.ro.

„Am ajuns acasă şi ne jucam. Fiul meu a dat şoseta jos şi i-am văzut muşcătura de pe picior. Observasem mai devreme zgârieturi pe ambele mâini, la degete şi una mare pe urechea stângă, dar le-am pus pe seama ieşirii la pădure. În acel moment m-am panicat şi am început să-l verific peste tot, cu un nod în gât. Am încremenit când i-am văzut spatele. Avea cinci muşcături vizibile, de puteai număra dinţii, şi încă vreo două pe şold. Am sunat repede educatoarea, să-mi explice ce s-a întâmplat. Mi-a spus că nu ştie nimic, a fost un moment la dormitor când l-a auzit plângând, dar până să ajungă la el, nu mai era nimeni în preajmă şi nu şi-a dat seama de ce plângea. Între timp, m-a sunat şi cea de-a doua educatoare de grupă, care mi-a spus că surprinsese un moment la pădure când fiul meu a fost împins de către un alt copil, dar nimic mai mult. Pe lângă aceste explicaţii, a mai apărut una cum că poate fi muşcătură/alergie cauzată de o omidă…”, a spus mama lui Vlad, potrivit sursei.

Sosit din străinătate, tatăl copilului abuzat a trimis un e-mail către grădiniţa privată, în care a ataşat fotografii cu băiatul muşcat şi în care a specificat că nu este prima dată când Vlad este agresat.  „Am vizualizat şi înţeleg îngrijorarea unui părinte când vedere asemenea urme pe pielea copilului său. Am îndrumat-o pe mamă către un dermatolog în ideea că un specialist în ar putea emite o părere pertinentă despre situaţia lui Vlad. Între timp m-am consultat cu bilogul grădiniţei din Bucureşti, care este om de munte de 10 ani şi este familiarizat cu muşcăturile de insecte şi alte vietăţi. Acesta a confirmat că este, cel mai probabil, o muşcătură de insectă. Am cerut de asemenea părerea asistentei grădiniţei din Arad şi a medicului grădiniţei din Bucureşti, iar opinia acestora este că punctul roşu din mijlocul urmelor pare a fi punctul de înţepătură. Subliniez încă o dată faptul că înţeleg îngrijorarea dvs, dar în acelaşi timp am încredere în spiritul de observaţie al personalului grădiniţei şi ştiu că grija faţă de bunăstarea copiilor este pe primul loc pentru noi”, se arată în mailul trimis de directoarea grădiniţei părinţilor lui Vlad, potrivit specialarad.ro.

Momentan, Vlad încă mai are traume în urma celor întâmplate, fiind foarte speriat atunci când interacţionează cu alţi copii. Nici legislaţia nu este de partea părţii vătămate. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, grădiniţa Bergman nu are acreditare, ci doar autorizaţie. În lipsa acesteia poate face ce vrea fără să fie trasă la răspundere de ISJ.

Sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Incendiu la un depozit necontrolat de gunoaie

Redacția

Biletele de transport gratuit adresate persoanelor cu handicap, nu sunt transmisibile!

Redacția

Primele sume pentru achitarea facturilor prin cardul de energie vor fi virate pe 15 februarie

Redacția
Încarcă...