Vor o lege care să apere angajaţii din sistemul sanitar împotriva agresiunilor verbale şi fizice! Luni a fost demarată campania „NU agresaţi cadrele medicale”.
„Campania „NU agresaţi cadrele medicale” are drept obiectiv adoptarea unui act legislativ care să apere corpul medical şi care să descurajeze violenţa de orice natură – fizică sau verbală”, transmit iniţiatorii, cei de la Federaţia Sanitas, care vor organiza dezbateri cu reprezentanţii autorităţilor statului, manageri de spitale, dar şi angajaţi, pentru a găsi soluţii pentru toate situaţiile conflictuale care ar putea degenera în acte de violenţă.
„Agresiunile creează o atmosferă tensionată care nu face decât să îngreuneze actul medical, lucru care nu este în avantajul pacientului”, a explicat Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei Sanitas.
„Nu poţi desfăşura o activitate medicală în condiţii de stres şi să ai rezulte. Este nevoie ca personalul medical să fie protejat, iar în cazul în care se întâmplă să fie agresat, să depună plângere”, a adăugat vicepreşedintele Marius Sepi.
Potrivit unor studii recente, patru din cinci angajaţi din sistemul de sănătate din România sunt agresaţi verbal la locul de muncă, iar unul din zece este agresat fizic. Motivele? Timpul de aşteptare sau refuzul de a accepta diagnosticul pus sunt doar două dintre ele, precizează sindicaliştii, referindu-se la un studiu realizat de Colegiul Medicilor Bucureşti. Din păcate, spun cei de la Sanitas, prea puţini dintre cei agresaţi depun plângere.
Un prim pas pentru a obţine o reglementare care să apere corpul medical îl reprezintă aceste dezbateri care vor fi organizate, în februarie, în diferite locaţii din ţară, urmând ca în 1 martie să se desfăşoare o conferinţă de prezentare a concluziilor şi a propunerilor de soluţionare a situaţiilor conflictuale cel mai des întâlnite în unităţile sanitare.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}