RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

Calificarea antrenorilor, instructorilor sportivi și a preparatorilor fizici se vor regăsi într-un registru electronic specializat

Informaţiile privind calificarea antrenorilor, instructorilor sportivi sau a preparatorilor fizici din România se vor regăsi într-un registru electronic specializat, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor, ca for decizional. Registrul va fi realizat de Agenţia Naţională pentru Sport, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor. Proiectul prevede şi măsuri pentru pregătirea specialiştilor din sport pe toată perioada în care doresc să profeseze în acest domeniu.

Iulia Gherman are detalii: ”Potrivit documentului, se va asigura formarea continuă a antrenorilor prin cursuri de perfecţionare şi stagii de pregătire organizate de federaţiile sportive naţionale, de Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a antrenorilor sau de către alte instituţii acreditate sau autorizate. Antrenorii, instructorii şi preparatorii fizici angajaţi în cadrul structurilor sportive vor trebui să facă dovada reînnoirii avizului psihologic, o dată la doi ani, altfel riscă suspendarea contractului de muncă sau a celui de activitate sportivă până la îndeplinirea cerinţei.

O altă măsură permite sportivilor de înaltă performanţă să participe fără examen la cursurile de formare în acest domeniu. De asemenea, se stabileşte că în activitatea sportivă, federaţiile naţionale pot organiza un sistem de licenţiere cu regulament propriu, care respectă normele federaţiilor sportive internaţionale şi prevede un sistem de echivalare a etapelor de licenţiere în acord cu dispoziţiile pentru fiecare ramură sportivă. În plus, în activitatea de educaţie fizică şi sport, pe lângă profesorii de educaţie fizică cu diplomă de licenţă sau masterat îşi vor desfăşura activitatea şi specialiştii în asistenţă medicală, cercetare ştiinţifică, organizare şi conducere tehnică.”

SURSA RADIO ROMANIA

  

Related posts

JO 2020. Rusia câștigă titlul olimpic la gimnastică. SUA ratează depășirea României, după retragerea vedetei Simone Biles

Redacția

Handbalistele de la Liceul ,,N.Iorga”, Locul I la prima ediție a Campionatului de handbal feminin din Pașcani ! (Foto și video)

Carmen Bălăceanu

Pregătiri pentru Cupa 1 Decembrie la tenis de masă

Teona Gherasim
Încarcă...