
Săptămâna aceasta a avut loc la CSM Pașcani o întâlnire de lucru la care au participat angajații clubului, membrii Consiliului de Administrație și primarul Marius Pintilie. Subiectul întâlnirii a fost creionarea bugetului pentru anul 2023.
Conform unei declarații dată de primar, în cadul emisiunii „În Obiectiv” difuzată de Actualitatea TV, în anul 2023 cheltuielile CSM Pașcani sunt estimate la 1,9 milioane de lei. Cu toate acestea în buget vor fi prevăzuți 1,6 milioane lei, iar pe parcursul anului, în funcție de încasarile suplimentare la bugetul local se vor face rectificări pozitive pentru acoperirea cheltuielilor.
O altă noutate este aceea că CSM Pașcani va deschide în acest an trei noi secții. Este vorba despre baschet, volei și handbal.
„Finanțarea în anul 2021 din bugetul local a fost 1,4 milioane lei, deci un salt de 40% de la 2020 la 2021. Iar în anul 2022 bugetul local a finațat 1,6 milioane lei pentru activitățile de la CSM Pașcani. Cred că anul acesta vom ajunge undeva pe la 1,8 – 1,9 milioane lei, pentru că cheltuielile sunt în continuare mari: atât cu utilitățile, cât și cu salariile. Erau în urmă cei de la CSM cu salariile, am ajuns acum să fie cu salariile la nivelul celor din primărie. Asta înseamnă o normalitate și un reglaj față de o discrepanță mai veche. Am discutat cu ei să înceapă bugetul pentru 2023 de la 1,6 milioane lei, după care dacă bunul Dumnezeu o să ne dea venituri suplimentare o să încercăm să facem rectificări pe plus. Anul trecut am plecat de la 1,4 milioane, anul acesta plecăm de la 1,6 milioane. Nu vom putea acoperi toate nevoile antrenorilor, coordonatorilor, dar cu siguranță încercăm să asigurăm cam aceleași activități de anul trecut, plus înființarea a 3 secții noi: baschet, volei și handbal”, a explicat Marius Pintilie, primarul Muicipiului Pașcani.


