Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat sâmbătă, în cadrul Consiliului Național al partidului desfășurat la Palatul Parlamentului, o serie de măsuri radicale menite să reformeze formațiunea. Noul statut al PNL introduce demisia de onoare în cazuri de neperformanță, competiție reală pentru funcțiile de conducere sau contribuții financiare obligatorii din partea aleșilor locali pentru plata datoriilor partidului.
Ilie Bolojan FOTO Mediafax
Una dintre prevederile din noul statut este introducerea demisiei de onoare.
„Reintroducem în statut demisia de onoare a preşedinţilor de organizaţii care au obţinut la ultimele alegeri locale şi parlamentare ultimele 10 locuri. Asta nu înseamnă că vor fi imediat demişi, dar asta înseamnă că, dacă ai obţinut rezultate proaste, este o chestiune de onoare, îţi depui demisia. Poate sunt din cauza ta, poate nu sunt din cauza ta. Cei care mă ştiţi, vă aduceţi aminte că în 2016 am fost secretarul general al PNL şi pentru că PNL în 2016 n-a obţinut rezultate aşa cum ne-am aşteptat, mi-am depus demisia, nu s-a întâmplat nimic, m-am dus acasă la Oradea şi am muncit pentru comunitate“, a spus Bolojan, la Consiliul Naţional al PNL.
Premierul a subliniat că partidul nu poate cere reforme la nivel național fără să le aplice intern.
» Citește continuarea pe pagina autorului


