RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Boicot la „Balonul de Aur”. Real Madrid nu mai pleacă la Paris pentru ceremonie, după informații că Vinicius Jr. nu primește trofeul

Clubul Real Madrid, convins că atacantul său Vinicius Jr., deşi favorit, nu va fi primi luni seara trofeul Balonul de Aur, a anunţat că va boicota ceremonia planificată la Théâtre du Chatelet din Paris, informează Agerpres.

Dacă criteriile de atribuire nu l-au desemnat pe Vinicius câştigător, aceleaşi criterii ar trebui să îl desemneze pe Carvajal câştigător. Întrucât nu a fost cazul, este evident că “Balonul de Aur” al UEFA nu respectă clubul Real Madrid. Iar Real Madrid nu doreşte să fie prezent acolo unde nu este respectat”, scrie clubul madrilen într-un comunicat de presă.

Absenţa jucătorilor lui Real Madrid şi declaraţia clubului sugerează aşadar că nici Vinicius, nici Dani Carvajal, nici Jude Bellingham, arhitecţii “încoronării” europene a clubului, nu vor câştiga trofeul, lăsând drum liber mijlocaşului spaniol al lui Manchester City, Rodri, notează AFP. Câştigător al EURO 2024 cu La Roja, Rodri (28 de ani) a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului de către UEFA.

Citește și Balonul de Aur este decernat diseară, la ora 21.30. Cine este marele favorit 

  

De menţionat că presa spaniolă scria luni dimineaţa că internaţionalul brazilian Vinicius Junior, atacantul echipei Real Madrid,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Secetă în Italia: În trei zile, Lacul Maggiore a scăzut cu un metru / A fost raționalizată apa în anumite intervale orare

Redacția

Ion, the artificial intelligence that will assist Romanian Prime Minister Nicolae Ciucă: „The government will be informed in real-time about the problems and wishes of Romanians”

Redacția

Daniel Zamfir, PSD: Am reușit. Multinaționalele vor plăti impozit 1% pe cifra de afaceri

Redacția
Încarcă...