RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Biologii austrieci susțin că au dovedit că vacile sunt capabile să folosească unelte: Veronika apucă cu dinții mătura și se scarpină cu ea

Comportamentul destul de neobişnuit al unei vaci din Austria, pe nume Veronika, a stârnit interesul unor biologi austrieci, care au declarat că au dovedit ştiinţific, în premieră, că aceste animale domestice pot folosi unelte cu un anumit scop, transmite Agerpres.

Veronika obişnuieşte să apuce cu dinţii obiecte lungi, cum ar fi o mătură, pe care le foloseşte pentru a se scărpina.

Abilităţile cognitive ale animalelor de fermă sunt adesea subestimate, au scris Alice Auersperg şi Antonio Osuna Mascaro de la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena în studiul lor, care a fost publicat luni în jurnalul Current Biology, conform agenţiei DPA.

În multe limbi, expresia „vacă proastă” este o insultă. Însă, Auersperg, care este din Bavaria, a declarat pentru DPA că vacile nu sunt deloc astfel.

  

Veronika nu trebuie să producă lapte şi nici nu va ajunge la măcelar. Ea trăieşte ca animal de companie, alături de proprietarul ei, fermier şi brutar din Carintia, în sudul Austriei.

După ce Alice Auersperg a publicat o carte intitulată „Spiritul inventiv al animalelor”, în urmă cu aproximativ un an, numeroase persoane i-au povestit despre diverse animale cu unele comportamente aparte. Printre altele, ea a primit o înregistrare video cu Veronika.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Orașele din România cu cea mai mare „inflație alimentară” / Unde găsești cel mai ieftin coș de consum din țară

Redacția

PNL, despre debarasarea de Alin Nica, șeful organizației județene Timiș: Nu am decapitat pe nimeni şi excluderea acestuia din partid a fost o decizie corectă

Redacția

Polițiștii au început o anchetă după ce o asistentă medicală a fost umilită de vecini deoarece la serviciu intră în contact cu persoane bolnave de COVID-19

Redacția
Încarcă...