De ce e atât de greu să refuzăm? Fie că e o cerere, o invitație sau o propunere, în anumite situații, simțim că nu putem rosti “nu pot”sau “nu vreau”. Nu e doar o chestiune de politețe – e despre modul în care am fost crescuți, ce mesaje am primit în familia și cultura din care facem parte, ce credem despre noi și cum vrem să fim percepuți.
Unii dintre noi cred că pentru a fi plăcuți și acceptați trebuie să spună mereu „da”. Alții au fost învățați că nevoile celorlalți sunt mai importante decât ale lor. Și, desigur, sunt cei care se tem că un „nu” ar putea rupe relații sau ar dezamăgi oameni dragi.
Toate acestea fac articularea unui refuz extrem de dificilă, întrucât necesită depășirea unor automatisme defectuoase și echilibrul între grija față de sine și grija față de alții. Când spui “da”, deși simți că e “nu vreau”, nu faci decât să acumulezi resentimente care se răsfrâng asupra stării tale de bine și a calității relației cu celălalt.
Dar cum ar fi să schimbăm perspectiva? Sentimentele de vinovăție ne fac să evaluăm și să înțelegem eronat semnificația unui refuz. Acesta nu e o agresiune la adresa celuilalt,
