RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

ANUNŢ – ÎN ATENŢIA CONTRIBUABILILOR PERSOANE FIZICE ŞI JURIDICE

În conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, aducem la cunoştinţa contribuabililor următoarele reguli prevăzute de art. 495 din legea anterior menţionată, în vederea stabilirii impozitelor şi taxelor locale datorate pentru anul fiscal 2016:

  

 

 

       persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună declaraţii cu privire la destinaţia clădirilor deţinute în proprietate până la data de 31 martie 2016 inclusiv;

 

persoanele juridice au obligaţia să depună declaraţii privind clădirile pe care le deţin în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora, până la data de 31 martie 2016 inclusiv;

 

persoanele fizice şi juridice care la data de 31 decembrie 2015 deţin mijloace de transport radiate din circulaţie conform prevederilor legale din domeniul circulaţiei pe drumurile publice au obligaţia să depună o declaraţie în acest sens, însoţită de documente justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităţii publice locale, până la data de 31 martie 2016 inclusiv;

 

scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren, a impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 456, 464 şi 469 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2016 persoanelor care deţin documente justificative emise până la data de 31 ianuarie 2015 şi care sunt depuse la compartimentele de specialitate ale autorităţilor publice locale, până la data de 31 martie 2016 inclusiv.

 

            Depunerea peste termen/nedepunerea declaraţiilor se sancţionează contravenţional.

 

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Serviciului Taxe şi Impozite Locale din str. Ştefan cel Mare, bl. D 1, mezanin sau la telefon 0232-761105.

Related posts

PIERDUT CERTIFICATE ALE COJOCARIU ALOIS I.I

Redacția

Cele mai rele femei de gură, în funcţie de zodie: cine riscă să moară otrăvită dacă se muşcă de limbă

Redacția

Misterul somnului: ce se petrece de fapt în corpul nostru atunci când adormim şi de câte ore avem nevoie ca să ne refacem

Redacția
Încarcă...