
Angajații din sistemul sanitar au obținut, anul acesta, bani în plus la salarii, după ce sindicatele au organizat proteste în stradă la începutul anului și au amenințat cu declanșarea grevei generale. Astfel, pe data de 15 aprilie 2024, aceștia își așteaptă salariile mărite cu sufletul la gură.
Majorările salariale nu sunt la fel, anume 20 la sută faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023, pentru toți angajații din sistemul sanitar, ci diferă în cazul fiecărei categorii din sistem. Personalul TESA (Tehnic, Economic și Socio-Administrativ) din cadrul unităților medicale va beneficia de creșteri salariale de aproximativ 10 la sută.
Această majorare se acordă în două tranșe egale, începând cu data de 1 martie 2024, respectiv 1 iunie 2024. Prin distribuirea acestor bani s-a încercat înlăturarea inechităților, așa cum a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în momentul negocierilor cu Federația Sanitas.
continuare pe bzi.ro


