Mâine Polonia are de ales între doi oameni care sunt de acord cu un singur lucru: că celălalt nu ar trebui în nici un caz să fie președinte. În colțul albastru îl avem pe Rafał Trzaskowski, primarul liberal al Varșoviei, tehnocrat poliglot și fan al integrării europene. În colțul roșu, Karol Nawrocki, fost bătăuș de stradă devenit istoric de profesie, pasionat de pungile cu tutun de răsucit, sloganuri naționaliste și estetica televiziunii cu cameră ascunsă de anii ’90.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –
Trzaskowski întruchipează tot ce detestă dreapta poloneză. Educat la Paris, vorbește cinci limbi, bea cafea single-origin şi e mai în largul lui la Bruxelles decât în Białystok. Conservatorii îl iau peste picior cu porecla „Bazur”, o stâlcire a franţuzescului „bonjour”, sugerând astfel că omul trăiește într-o Polonie imaginară, a croissantelor și conferințelor. În 2024 a pornit o mică cruciadă seculară interzicând simbolurile religioase în primăria Varșoviei, gest care a provocat isterie în presa de dreapta. A interzis în schimb și un protest pro-palestinian, invocând motive de securitate, fapt care i-a adus acuzații de ipocrizie selectivă din partea ONG-urilor cu care altfel e aliat natural.
S-a tot vorbit despre scheletele din dulapul familiei Trzaskowski,
» Citește continuarea pe pagina autorului