News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Agenţii economici şi persoanele fizice care nu au contracte de salubritate vor plăti o taxă specială

Proiectul de hotărâre privind instituirea taxei speciale de salubrizare în Municipiul Pașcani, a fost aprobat. În ședința de astăzi, aleşii locali au avizat regulamentul prin care se instituie taxa specială de salubrizare pe care o vor achita cei care nu au închieiate contracte cu operatorul de salubritate.

Toate cele patru comisii de specialitate din cadrul Consiliului Local și-au dat acordul în vederea instituirii acestei taxe solicitate de către operatorul SC CLP ECO-SALUBRITATE SA.

Este vorba despre o taxă care se achită lunar. Astfel, cei care nu au contracte de salubritate cu operatorul, dar produc deșeuri la fel ca și cei care au contracte vor plăti această taxă, după cum urmează:

  
  • cuantumul taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii persoane fizice este cu 100% mai mare față de tariful existent aprobat.
  • cuantumul taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii persoane juridice este cu 100% mai mare față de tariful existent aprobat.

În cazul în care persoanele fizice sau juridice nu mai beneficiază de serviciile de salubrizare, operatorul va înștiința Serviciul Taxe și Impozite Locale, pentru încetarea impunerii la plată. 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Primăria Paşcani primeşte cereri pentru tichetele de sărbători

Ema Roman

Bani pentru modernizarea drumurilor din comuna Todirești

Redacția

Duminică se sărbătoresc 150 de ani de la înființarea Complexului CFR Pașcani! Locomotiva de patrimoniu va suna regulat de trei ori pe zi!

Răzvan Grecu
Încarcă...