








Sfântul Mir – unul dintre cele şapte sacramente din Biserica Romano-Catolică – are o semnificaţie adâncă în viaţa unui creştin.
Astăzi, 7 august, a fost așteptată cu mare drag ziua când cei 56 de adolescenți l-au primit pe Duhul Sfânt cu darurile Sale, în biserica ”Schimbarea la față”, din satul Izvoarele, comuna Răchiteni.
Candidații la Sfântul Mir, după o pregătire catehetică îndelungată în care au aprofundat învățătura creștină, s-au apropiat de sfântul altar îmbrăcați în haine tradiționale purtând în mâini flori, pe care le-au oferit Domnului atunci când parohul comunității, le-a adresat cuvântul bun venit. La eveniment a fost prezent și episcopul Iosif Păuleț.
Mirul este Sacramentul prin care primim plinătatea Spiritului Sfânt, pentru a putea mărturisi, răspândi și apăra credința creștină.



