NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Acţiunile Siretul Paşcani cresc pentru a doua zi cu peste 10%

Titlurile producătorului de confecţii Siretul Paşcani (simbol bursier SRT) erau în urcare cu aproape 10% astăzi, când au fost realizate tranzacţii cu peste 1,4 milioane de acţiuni ale societăţii, la preţul de 0,0112/unitate.

Valoarea acţiunilor tranzacţionate se ridică la 15.500 lei. Acţiunile Siretul Paşcani au urcat şi în şedinţa bursieră de marţi, când au câştigat 13,3%, în pofida rezultatelor financiare negative anunţate de companie săptămâna trecută.

Siretul Paşcani a încheiat primul semestru cu o cifră de afaceri de 4,1 milioane de lei, în scădere cu 21% comparativ cu perioada similară a anului trecut, şi a trecut pe pierderi de 5,5 mil. lei, de la un profit de 13.755 lei.

  

Anul trecut, compania a reuşit să treacă pe profit după pierderi cumulate de 14,3 mil. lei în intervalul 2009-2012. În 2010, titlurile producătorului de confecţii au fost suspendate de la tranzacţionare pe fondul declanşării procedurii de insolvenţă la cererea societăţii şi a doi creditori. Acţiunile societăţii au revenit pe bursă în octombrie anul următor după ce judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare a companiei.

Siretul Paşcani este deţinută de firma Scala Real Estate cu o participaţie de aproape 33% din capitalul social, iar ceilalţi acţionari semnificativi sunt SIF Transilvania (SIF3) şi firma Euro Continental Invest, fiecare cu o deţinere de 10,7%. Acţiunile Siretul Paşcani se tranzacţionează pe piaţa principală a bursei de la Bucureşti la categoria a II-a.

(Sursa: ZF.ro)

Citeste și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Paşii pe care trebuie să-i urmeze un patron ca să-şi desfiinţeze firma

Redacția

Germanii, invidiosi pe tramvaiul prototip facut la Remar Pascani

Redacția

WizzAir anunță vineri șase noi rute de pe Aeroportul Iași. Billund, Eindhoven și Salonic, trei dintre destinații

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site