
Prima ediție a Festivalului Internațional „Note Muzicale pe Plaiuri Sadoveniene” s-a desfășurat în perioada 15-16 noiembrie 2025 și a reunit pe scena sa tineri artiști din județele Iași, Bacău, Neamț, Suceava, Botoșani și Vaslui. Evenimentul, organizat de Art Images și Actualitatea TV, în colaborare cu Roxana Savin, director festival în parteneriat cu Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” și Primăria Municipiului Pașcani a fost structurat pe două zile, astfel încât sâmbătă să fie dedicată muzicii populare și tradițiilor românești, iar duminică, în a doua zi, muzicii ușoare și genului etno.
Ziua de duminică, 16 noiembrie a adus în fața publicului 55 de momente artistice, prezentate de participanți cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani. Concurenții au fost împărțiți pe patru categorii de vârstă: 4-7 ani, 8-10 ani, 11-13 ani și 14-17 ani. Fiecare participant s-a prezentat înainte de momentul artistic, menționând numele, vârsta, localitatea de proveniență și piesa pe care o interpretează.
Evaluarea concurenților a fost realizată de un juriu format din profesioniști cu experiență și studii superioare în domeniul muzicii. Juriul a fost alcătuit din Ina Cristea, lector universitar doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, artist liric și profesor de pian, Alexandra Matache, solist vocal și profesor de canto, și Alina Fotea, solist vocal și profesor de canto. În semn de apreciere pentru evoluția fiecărui participant, fiecare membru al juriului a acordat un premiu special.
Premiile cele mai importante au fost acordate astfel: Marele Trofeu la secțiunea Muzică Ușoară a revenit Mara Ioana Cojocea, care a primit atât trofeul, cât și suma de 500 de lei, iar același concurent a câștigat și Premiul de Popularitate. Premiul News FM a fost câștigat de Teodor Felicanu, iar pentru cea mai bună ținută scenică au fost recompensați Melania Toma și Darius Petrariu. De asemenea, premiile speciale oferite de juriu au mers la Rebeca Tun, premiată de Ina Cristea, Sarah Gabriela Negru, premiată de Alexandra Matache, și Daria Dolhascanu, premiată de Alina Fotea.
Festivalul „Note Muzicale pe Plaiuri Sadoveniene” și-a propus să ofere tinerilor artiști o platformă de exprimare și să promoveze tradițiile muzicale românești. Organizatorii speră ca această primă ediție să devină un eveniment cu tradiție, încurajând atât interpreții de muzică populară, cât și pe cei de muzică ușoară și etno să-și dezvolte talentul și să îl prezinte unui public larg.




