News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EducațieTârgu Frumos

34 de unități de învățământ din județul Iași își pierd personalitatea juridică. La Târgu Frumos două licee vor fuziona prin contopire

Schimbare în peisajul educațional din Târgu Frumos. Din anul școlar 2025-2026, Liceul Tehnologic „Petru Rareș” și Liceul Teoretic „Ion Neculce” vor fuziona prin contopire, rezultând o singură unitate de învățământ cu personalitate juridică – Liceul „Ion Neculce”.

Noua instituție va fi condusă de actuala directoare a Liceului Teoretic „Ion Neculce”, Laurența Doca. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Iași, măsura are ca scop eficientizarea resurselor și adaptarea la numărul de elevi din oraș.

Fuziunea celor două licee face parte dintr-un proces mai amplu de reorganizare a rețelei școlare din județ. În total, 34 de unități de învățământ din Iași își vor pierde personalitatea juridică începând cu anul școlar viitor, urmând să funcționeze ca structuri arondate altor școli sau grădinițe mai mari.

Astfel de schimbări vor avea loc și la Pașcani, unde Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 și Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Gâștești devin structuri arondate, precum și la Hârlău, unde Școala Gimnazială Pârcovaci este absorbită parțial de alte unități.

  

Reorganizarea nu înseamnă doar pierderea personalității juridice pentru școli și grădinițe, ci și schimbări în ceea ce privește resursa umană. Profesorii, educatorii, personalul didactic auxiliar și nedidactic din unitățile comasate vor fi redistribuiți în școlile absorbante, astfel încât procesul educațional să nu fie afectat, iar continuitatea la clasă să fie asigurată.

Related posts

Elevii agresivi, trimiși la psiholog de mână cu părinții, prin lege. Inițiatorii „au uitat” să spună cine plătește

Redacția

Ancheta în cazul profesorilor de la Sadoveanu care se acuză între ei, continuă

Redacția

Spitalul din Târgu Frumos își extinde echipa cu un medic ginecolog

Oana
Încarcă...