RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Lista premianţilor la Concursul Naţional „I. Teodoreanu”. O elevă de la “Sadoveanu” a câștigat premiul cel mare

Concursul Naţional cu participare internaţională „I. Teodoreanu”, a desemnat ieri, 1 iunie, cei mai talentaţi elevi în dialogul literaturii cu arta plastică, cinematografia şi teatrul.

32 de elevi au obţinut premiile şi menţiunile acordate de Ministerul Educaţiei Naţionale, dar şi pe cele ale partenerilor şi ale şcolii-gazdă, Colegiul Naţional „C. Negruzzi”. Dintre acestea, 15 premii au fost obţinute de elevii ieşeni. Astfel, premiul I i-a fost oferit Elenei Coman, elevă la Colegiul Naţional „M. Sadoveanu” Paşcani, iar locurile II şi III au fost ocupate de elevi ai Colegiului „C. Negruzzi” – Maria Teodora Medeleanu, care a fost recompensată şi cu Premiul „C. Negruzzi”, respectiv Ana Andreea Ioniţă. De asemenea, au fost acordate patru menţiuni pentru Ioan Roşu, care a obţinut şi Premiul „C. Negruzzi”, şi Diana Elena Postolache, elevi la Colegiul Naţional Iaşi, şi pentru Sabina Andreea Popescu şi Andreea Pătrău, eleve ale Colegiului „C. Negruzzi”. La nivelul judeţului Iaşi au fost oferite şi patru premii speciale – Mălina Andreea Diaconescu, Colegiul „C. Negruzzi”, Corina Dimitriu, Colegiul „E. Racoviţă”, acordându-i-se şi Premiul Editurii Adenium, Nela Ion, Liceul Teoretic „M. Costin” Paşcani şi Andreea Munteanu, Liceul Pedagogic „V. Lupu”. Un alt premiu important primit de un elev ieşean, Georgiana Tîrnovan de la Colegiul „E. Racoviţă”, este cel oferit de Revista Cronica. „Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi a confirmat din nou valoarea acestui eveniment cultural şi educaţional, prin prezenţa prodecanului Facultăţii de Litere, profesor universitar doctor Antonio Patraş, preşedinte de onoare, care a acordat marele premiu al concursului, semn al colaborării constante şi al modelului academic oferit pentru valorile învăţământului preuniversitar”, a precizat Sabina Manea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

sursa Ziarulevenimentul.ro

  

Citeste și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

Related posts

De mai bine de 6 ani, şcolile sunt conduse de directori interimari!

Redacția

Supravegherea elevilor la un click distanță. Catalog electronic la Colegiul ”Unirea”

Oana Cordoneanu

Revoluţia din 1989 va deveni materie obligatorie la liceu

Redacția
Încarcă...