RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

250 de copii necăjiţi din Iaşi au văzut marea pentru prima dată. Preotul Dan Damaschin le-a împlinit visul

Bucurie fără margini pentru câteva sute de copii din Iaşi, proveniţi din familii sărmane. Aceştia au avut ocazia să vadă marea… pentru prima dată. Iniţiativa îi aparţine unui preot, care a vrut să-i răsplătească pe elevii cu note mari.

Ai mai fost vreodată până acum?
Nu.
Şi cum crezi că o să fie?
Frumos…

La 11 ani, Mariei îi este greu și să își imagineze cum arata o vacanţă pe litoral. Provine dintr-o familie cu 9 copii, iar singurii bani care intră în casă sunt cei din alocaţiile celor mici şi ce mai reuşeşte tatăl să mai aducă după ce munceşte cu ziua.

Părintele Dan Damaschin a împlinit visul a sute de copii necăjiți din Iași

Vacanţa la mare era doar un vis până acum, iar cineva i l-a îndeplinit. Totul e posibil datorită donațiilor pe care părintele Dan Damaschin le-a făcut.

  

Clara Mihociu, reporter Observator: Pe lângă cele patru autocare care îi vor duce pe cei 250 de copii la mare vor mai pleca și mai multe mașini dar și autoutilitare pline cu jucării, produse de igiena, costume de baie și alimente care sa le ajungă pentru întreaga săptămână.

PreotulDan Damaschin: Copii orfani de unul sau ambii părinți, copii cu 7-8-10 frați acasa, copii care au rămas fără casă sau familie au reușit să se impune în fața colegilor la școala.

observator

Related posts

Erau atât de beți încât nu au știut că s-au bătut

Răzvan Grecu

Dorel loveşte din nou! Canalizare înfundată şi dejecţii revărsate pe o stradă din Paşcani

Redacția

Evenimentul: Blestemul orfanilor de la Cozmeşti

Redacția
Încarcă...