News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

GRAV! 82 de adolescente din Iaşi au devenit mame în primele luni din acest an

Nu puţine fete devin mame fără a avea vreun sprijin din partea familiei. Anul trecut, conform unei statistici oferite de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), în Iaşi, 192 de adolescente au devenit mame, iar alte 42 au ajuns la spital după ce şi-au dat seama că sunt gravide. 

Astfel, în 2015, unităţile spitaliceşti dinIaşi au sesizat DGASPC în cazul a 236 de minore care au ajuns la spital.

„Ne confruntăm în ultima perioadă cu un număr tot mai mare de mi­nore care devin mame, şi consi­derăm că trebuie să găsim soluţii în acest sens, pentru a reduce acest fenomen, având în vedere că partea de prevenţie poate fi întărită“, a declarat Simona Budăi, asistent social în cadrul DGASPC Iaşi.

  

În primul trimestru al anului 2016, s-au înregistrat 136 de cazuri de fete sub 18 ani care au ajuns la maternitate, dintre care 82 au devenit mame, fenomenul fiind unul care ia amploare de la an la an.

„Profilul în cazul mamelor adolescente ar fi reprezentat de o tânără de 16 ani, din mediul rural, care a terminat opt clase şi care întâlneşte un băiat din acelaşi mediu social. De cele mai multe ori alege să se mute la el acasă, iar mama soacră este cea care preia frâiele. Comunicarea cu părinţii este aproape inexistentă, ceea ce este o greşeală din partea părinţilor“, a precizatAndreea Plu­garu, asistent social de la Mater­nitatea „Elena Doamna“.

Aceasta a mai menţionat că lunar ajung la maternitate 25-30 de adolescente în această situaţie.

De asemenea, acelaşi lucru este întâlnit şi la Ma­ternitatea „Cuza Vodă“, cea mai frecventă explicaţie pe care o aud asistenţii sociali fiind că a fost o greşeală.

Astfel, din punct de vedere social, majoritatea fetelor fac parte din familii cu risc de marginalizare socială şi de vulnerabilitate, iar în ultima perioadă s-au înregistrat cazuri de minore care deveneau mame şi care nu aveau nici sprijin din partea familiei, pentru că părinţii sunt plecaţi în străinătate. Asistenţii sociali atrag atenţia asupra faptului că lipsa de comunicare, dar şi lipsa fizică a părinţilor sau lipsa de afecţiune din partea lor pot conduce la răspândirea acestui fenomen.

 

Sursa: ziaruldeiasi.ro

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Obiceiuri de Anul Nou la români: Pluguşorul, Mersul cu Buhaiul, Jocul Caprei şi Jocul Ursului, practicate încă din cele mai vechi timpuri

Redacția

Premieră în ultimii 30 de ani: Iaşul nu mai este județul cu cea mai tânără populaţie

Redacția

Asistentul medical care a intrat în greva foamei: “Ne cumpărăm singuri becuri şi hârtie igienică”

Redacția
Încarcă...