Ziua de 13 ianuarie este recunoscută pentru nenumărate momente istorice, precum Catastrofa de la Ciurea, cel mai grav accident feroviar din istoria României, dar și ziua în care a fost a fost inaugurată prima staţie românească de cercetare din Antarctica, „Law-Racoviţă”. Tot în acestă zi a murit Zavaidoc, celebru lăutar din perioada interbelică.
1873: S-a născut mitropolitul greco-catolic român Vasile Suciu
Mitropolitul greco-catolic român Vasile Suciu, membru de onoare al Academiei Române, considerat cel mai de seamă teolog al Bisericii Unite din România s-a născut pe 13 ianuarie 1873, în localitatea Copăcel, judeţul Braşov.
Şi-a făcut studiile gimnaziale la Blaj, studiile universitare la Roma, unde şi-a luat doctoratul în fi losofie (1894) şi teologie (1898), potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed. Enciclopedică/ Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
Hirotonit la Roma, s-a reîntors la Blaj, unde şi-a desfăşurat întreaga activitate. A fost profesor de Dogmatică la Seminar şi catehet la Gimnaziul superior (din 1899), canonic mitropolitan, vicar capitular al Mitropoliei (din 1918), apoi mitropolit al Bisericii Române Unite (propus la 9 mai 1918, numit la 9 august 1919, hirotonit şi instalat la 1 ianuarie 1920). Membru de onoare al Academiei Române (ales la 11 iunie 1919), vicepreşedinte al ASTREI (1911-1920), preşedinte al Consiliului Naţional Român din Blaj, în 1918. Datorită lucrărilor sale de Teologie sistematică, este considerat cel mai de seamă teolog al Bisericii Unite din Transilvania. A murit la Blaj, pe 25 ianuarie 1935.
1917: Catastrofa de la Ciurea, cel mai grav accident feroviar din istoria României
„Catastrofa de la Ciurea”, cel mai grav accident feroviar din România, a avut loc în data de 31 decembrie 1916 ( n.r. – potrivit calendarului Iulian aflat încă în vigoare la data respectivă, astăzi 12/13 ianuarie 1917), în plină desfășurare a Primului Război Mondial, în gara din localitatea Ciurea, la sud de Iași, pe calea ferată Bârlad – Iași.
În plin război mondial, un tren cu refugiaţi care a plecat de la Galaţi şi se îndrepta spre Iaşi a deraiat şi s-a răsturnat cu 10 kilometri înainte de a ajunge la destinaţie.
Lipsa unei anchete oficiale n-a permis elucidarea cauzelor exacte ale accidentului. Guvernul a încercat din răsputeri să ascundă tragedia, pentru a nu demoraliza şi mai tare populaţia greu încercată de război.
Un bilanţ făcut public câţiva ani mai târziu arată că peste 1.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în catastrofa la Ciurea şi că au existat mai puţin de 300 de supravieţuitori.
continuare aici pe adevarul.ro