RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie

Impozitarea bacșișului rămâne valabilă și după 1 iunie

Cu toate că au promis eliminarea cât mai rapidă a bacșișului, oficialii ministerului de Finanțe au emis un document oficial prin care întăresc reglementarea retrasă teoretic. Noua lege intră în vigoare începând de astăzi, iar angajații și patronii din industria ospitalității trebuie să aștepte ca impozitul pe bacșiș să fie eliminat în Parlament.

 

  

După ce au anunțat că renunță la impozitarea bacșișului, oficialii din subordinea ministrului Eugen Teodorovici au publicat în Monitorul Oficial exact opusul: din 1 iunie bacșișul este supus cotei standard de TVA de 24%.

Bacșisul va fi impozitat din 1 iunie, după cum se menționează într-un act normativ care modifică Normele de aplicare a Codului fiscal și care a fost publicat în Monitorul Oficial joi, 28 mai.

Ministrul Eugen Teodorovici, a declarat vineri că amendamentul privind renunţarea la impozitarea bacşişului va merge la Parlament în următoarele zile, după care va ajunge la preşedintele României pentru a fi promulgat, ceea ce înseamnă că bacișul va fi impozitat și după 1 iunie. 

Întrebat dacă comercianţii vor trebui să înregistreze bacşişul şi după data de 1 iunie, ministrul Finanţelor a spus că ,,acest lucru se va întâmpla până când actul normativ respectiv va fi modificat,,.

În data de 15 mai, ministerul Finanţelor, Eugen Teodorovici, anunţase că bacşişul nu va mai fi impozitat, prevederile intrate în vigoare în urmă cu doar o săptămână urmând a fi eliminate din ordonanţa de urgenţă a Guvernului, până cel târziu la 1 iunie.

“Taxarea bacşişului nu se poate reglementa în toate speţele sale, fără a apărea situaţii neplăcute. Important este ca fiscul să nu mai identifice sume sumplimentare în casele de marcat. “, a spus la acel moment Eugen Teodorovici.

Premierul Victor Ponta recunoaşte că introducerea impozitului pe bacşis a fost o greşeală. Spune însă că e mai grav să perseverezi în greşeli decât să le repari.

Astfel motivează şeful Guvernului decizia de a renunța la acest bir, după doar o săptămână, scrie Capital.ro. „E mai grav să perseverezi într-o greşeală decât să o recunoşti şi să o repari. Dacă în practică, nu ştiu ce s-a discutat cu mediul de afaceri, dar dacă în practică se găseşte o soluţie mult mai simplă, evident că sunt gata să o susţin”, spune Victor Ponta.

Va fi respinsă ordonanța în Parlament? „Eu nu vreau să o ținem așa, în zid. Dacă e ceva ce merge prost, vreau să reparăm”, mai spune premierul.

Până atunci, legea intrată în vigoare la 10 mai îşi face efectele, iar costurile administrative ale implementării şi retragerii sunt extrem de mari. 

Mai mult legea, este întărită prin normele de aplicare la Codul Fiscal care au intrat în vigoare pe 1 iunie. Potrivit AvocatNet.ro, HG nr. 367/2015 privind modificarea Normelor de aplicare a Codului fiscal, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 373 din 28 mai si care va intra in vigoare pe 1 iunie, stabileste ca bacsisul va fi impozitat incepand de luna viitoare.

Dintre cele doua masuri, cea care va intra in vigoare este HG nr. 367/2015, deoarece aceasta a fost deja publicata in Monitorul Oficial, iar in cuprinsul ei se mentioneaza ca se va aplica din 1 iunie. In schimb, proiectul de lege privind eliminarea impozitarii bacsisului, adoptat de senatori, se afla la inceputul parcursului legislativ, fiind necesar sa obtina si votul final al deputatilor, sa fie promulgat de Presedinte si publicat in Monitorul Oficial pentru a intra in vigoare.

 

Normele Codului fiscal: Bacsisul va fi supus cotei de TVA de 24%. Bacsisul care ramane la dispozitia operatorului economic, respectiv nu se distribuie salariatilor, va fi supus din 1 iunie cotei standard de TVA de 24%, in cazul operatorilor economici inregistrati in scopuri de TVA, se mentioneaza in HG nr. 367/2015.

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat, luni, în plenul Camerei, la “ora ministrului”, că impozitarea bacşişului şi a fost “o experienţă, nu un eşec” şi a renunţat la ea, iar deputatul PNL Andreea Paul a cerut demisia ministrul şi restituirea integrală a sumelor încasate.

Discuţiile din plenul Camerei Deputaţilor pe tema impozitării bacşişului au avut loc la solicitarea grupului popular şi democrat, în cadrul “orei ministrului”, prevăzută pe ziua de luni în noul regulament al Camerei.â

“Această idee, a impozitării bacşişului a apărut în 2012, măsura a fost adoptată acum în contextul binecunoscut al controlalelor ANAF, mai precis atunci când se găseau în case de marcat diferenţe de bani nefiscalizate. Întreaga piaţă era nemulţumită de închiderea firmelor, aşa că am optat pentru această soluţie. Important este faptul că nu a fost o măsură pentru a mări taxele la buget, ci pentru a rezolva o problemă punctuală. Implementarea măsurii convenită cu reprezentanţii industriilor cu profil a ridicat şi alte nemulţumiri, iar pentru a le rezolva, am organizat o nouă consultare la sfârşitul săptămânii trecute şi am încercat să găsim împreună soluţii alternative, care să fie în beneficiul ambelor părţi. Concluzia întâlnirii a fost aceea de a renunţa la bacşişul reglementat prin Ordonanţa de urgenţă 8/2015. Au fost voci în cadrul acestei întâlniri care au susţinut păstrarea măsurii într-o formă opţională, dar, având în vedere că în practică apar situaţii care nu pot fi rezolvate, am renunţat la această măsură”, a afirmat Teodorovici.

sursa realitatea.net

Citește și {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Protest în fața Administrației Prezidențiale. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de salariul minim și nivelul pensiilor

Redacția

Curs de referinţă de 4,8367 lei/euro anunțat de BNR

Redacția

Curs valutar 20 martie 2020. Euro a crescut iar

Redacția
Încarcă...