RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Ziua Poliției Române a fost sărbătorită la Pașcani. Prezentarea tehnicii din dotare, demonstrație a câinelui polițist din cadrul S.A.S și informații pentru cei care doresc să apere legea (FOTO)

Poliţia Română sărbătoreşte anul acesta 202 de ani de la atestarea documentară . Evenimentul a fost marcat în avans în municipiului nostru, în sala de sport de la stadionul municipal. Elevii prezenți la eveniment au asistat la prezentarea tehnicii din dotarea IPJ Iași și au putut vedea modul de lucru al oamenilor legii de la fiecare compartiment prezent la eveniment. A avut loc și o demonstraţie a câinelui poliţist, antrenat pentru a descoperi urmele persoanelor certate cu legea. În cadrul evenimentului de la Pașcani, cei care își doresc să devină polițiști au primit informații de la specialiștii de resurse umane din cadrul IPJ Iași.

”Cu ocazia Zilei Poliției Române, 25 martie și aniversării a 202 ani de atestare documentară a instituției noastre, astăzi, polițiștii din cadrul poliției municipiului Pascani, respectiv ai formațiunilor de ordine publică, poliție rutieră și criminalistică împreună cu colegii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Biroul de analiză și prevenire a criminalității și serviciului pentru acțiuni speciale au desfășurat o acțiune de expunere a tehnicii și mijloacelor din dotare a mijloacelor de intervenție folosite în activitățile specifice de către polițiști. Totodată, polițiștii au interacționat cu cei prezenți, în mod deosebit cu copiii. Cu această ocazie au transmis recomandări cu privire la asigurarea siguranței personale, prevenirea victimizării sub toate formele acesteia,și importanța respectării normelor de circulație rutieră.De asemenea, polițiștii au transmis copiilor aspecte specifice profesiei pe care o au.  La mulți ani, Poliției Române! La mulți ani, tuturor polițiștilor”, ne-a declarat cms. șef Ovidiu Apetrei, șef Biroul Rutier Pașcani.

În cadrul activităților au fost transmise informații ce țin de educația rutieră, prevenirea consumului de droguri și alcool, prevenirea violenței, iar Ben i-a încântat cu o demonstrație care i-a bucurat.

Nu au lipsit nici ochelarii care simulează consumul de alcool și droguri, dar nici covorul rutier spre încântarea celor mici.

  

Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002 data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române.Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

Related posts

Pășcănean strivit de instanţele din două ţări. Totul i se trage de la fiola Poliţiei Rutiere

Redacția

Caz revoltător la Brașov! Un copil a fost ținut în cușcă timp de patru ani și obligat să muncească la stână

Redacția

Doi tineri au fost reținuți de către polițiștii pășcăneni. Unul dintre ei a furat un laptop de la Te-Rox Prod

Răzvan Grecu
Încarcă...