RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Zilele Municipiului Pașcani: prestațiile lui Radu Ilie, Keo, Los Anonimos și Alina Eremia au fost cele mai apreciate

Zilele Municipiului Pașcani s-au încheiat aseară, 21 iulie, iar în cele trei zile de sărbătoare, pășcănenii s-au adunat la Stadionul Municipal, unde au petrecut alături de invitați, au mâncat la standurile cu bucate și au mers în parcul de distracții.

 

  

Mii de oameni s-au adunat în acest weekend la Stadionul Municipal pentru a petrece de zilele orașului. Grupuri de tineri, femei cu copii în brațe, sau bunici cu nepoții ținuți de mână au mers să-i asculte pe artiștii invitați la zilele orașului și să se distreze în parcul de distracții. Terasele au fost pline constant, spre bucuria comercianților, iar cei care voiau un loc la o masă trebuiau să aștepte câteva minute bune până când reușeau să se așeze. Parcul de distracții a fost plin de copii care fugeau dintr-o parte în alta, spre disperarea părinților care-i strigau continuu.

„S-au încheiat acum Zilele Municipiului Pașcani ajunse la a XI-a ediție. Au fost trei zile în care am încercat să oferim pășcănenilor un dar din inimă, din partea noastră, a celor care am lucrat la organizarea acestor zile, pentru că toți pășcănenii merită, prin tot ceea ce fac pentru orașul nostru, să se bucure. Am avut un program complex, în ceea ce privește activitățile organizate, am făcut cetățeni de onoare veteranii de război din orașul nostru, am premiat șefii de promoție și copiii de aur ai municipiului nostru, cei care au obținut nota 10 la Evaluarea Națională. De asemenea, s-a întâmplat un moment deosebit pentru noi, dar și pentru comuna Pașcani din Republica Moldova deoarece am semnat acordul de înfrățire și sperăm să avem o colaborare frumoasă, pentru că este minunat să găsim pe plaiurile Republicii Moldova, frații noștri, cu același nume: Pașcani. De asemenea, am încercat să oferim și o parte de distracție tuturor pășcănenilor, dar și celor din jurul Pașcaniului. Am făcut mai multe activități la Stadionul Municipal: am organizat atât activități artistice, cât și un parc de distracții, dar și terase pentru cei care vor să se simtă bine seara. Au fost artiști deosebiți, am încercat să aducem artiști și pentru tineri, pentru toate vârstele. Am îmbinat muzica ușoară cu muzica folclorică. Ca și număr de participanți, se pare că am atins un record, sâmbătă fiind prezenți peste 15.000 de oameni. Asta ne demonstrează nouă, că toți așteaptă asemenea activități, toți așteaptă să fie sărbătoriți așa cum se cuvine și așa cum merită toți pășcănenii”, ne-a declarat Gabriela Nedelcu, viceprimar al Municipiul Pașcani.

La final, un foc de artificii i-au bucurat atât pe cei mici, dar și pe cei mari. 

Related posts

Mocăniţa din Moldoviţa a deraiat după ce a tamponat puternic o mașină (foto și video)

Redacția

Simulare de cutremur la Primăria Paşcani

Ema Roman

Un tânăr, vindecat de coronavirus, a povestit coșmarul prin care a trecut

Redacția
Încarcă...