Departamentul de Stat american a lăsat să se înţeleagă miercuri că nu se va opune ca preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen să vină în California pentru a se întâlni cu speaker-ul republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, notează Agerpres citând AFP.

Tsai Ing-wenFoto: YOSHIKAZU TSUNO / AFP / Profimedia
McCarthy a confirmat marţi că se va întâlni cu preşedinta în statul său natal, California, evitând pentru moment o vizită în Taiwan care ar risca să accentueze tensiunile deja puternice cu Beijingul.
El şi-a exprimat dorinţa de a merge în Taiwan, aşa cum a făcut în august 2022 democrata Nancy Pelosi care l-a precedat în acest post, vizită care a determinat China să efectueze manevre militare fără precedent în jurul insulei.
“Tranzitul în Statele Unite al înalţilor responsabili taiwanezi este în concordanţă cu politica de lungă durată a Statelor Unite şi cu relaţiile noastre neoficiale, dar puternice, cu Taiwanul”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.
El a vorbit despre “tranzit” mai degrabă decât despre o “vizită” în Statele Unite a preşedintei taiwaneze.
“Nu este nimic nou în asta. Acest lucru este în întregime în conformitate cu statu-quo-ul” pe insulă,
» Citește continuarea pe pagina autorului


