Starea de febricitare planetară duce la fenomene stranii. Între acestea, revenirea unor teme și simboluri din atât de tulburele trecut interbelic. Nu atât de demult, un intelectual aflat în căutarea „României Profunde” propunea „liturgizarea României”. În aceeași zonă opera și Ovidiu Hurduzeu, cofondator, împreună cu seculegionarul Călin Georgescu, al Asociației „Pământ Strămoșesc”.
Asociația și-a pus numele după revista omonimă lansată în 1927 de extremiștii lui Zelea Codreanu. Despre acesta din urmă, Claudiu Richard Târziu a declarat deunăzi că a fost un „personaj tragic”. Un fel de Richard shakespearean. Logicii i se contrapune „ethosul jertfelnic”.
Mișcarea Legionară a privit omorul ca pe o armă politică. L-a aureolat. Nu era un partid în sensul real al cuvântului, ci o sectă întemeiată pe idolatrizarea insului „predestinat”, Omul Providențial. A fost o religie politică și un fundamentalism religios. Paradele legionare erau de fapt procesiuni. Legionarul era dedicat trup și suflet Cauzei. Se confunda cu ea. Era, precum la polul opus bolșevicii, un revoluționar de profesie. O singură datorie, o singură misiune, o singură idee.
Legionarismul a fost un neceaevism de extremă dreaptă (S.G. Neceav a fost un anarhist și conspirator rus – n.red.). Același abandon al rațiunii. Fascismul e monoton,
» Citește continuarea pe pagina autorului