News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Victor Negrescu lucrează la posibilitatea de a obliga statele membre UE să justifice veto-ul aplicat în aderarea la Schengen – DECLARAȚII EXCLUSIVE

Europarlamentarul Victor Negrescu a declarat pentru GÂNDUL că lucrează la o procedură care ar ajuta aderarea României la Schengen, prin obligarea statelor membre ”să justifice veto-ul aplicat și să arate că veto-ul nu contravine celorlalte prevederi din Tratat”. Un alt argument care ar putea convinge Austria să voteze aderarea României la Schengen este apelul pe care aceasta l-a lansat privind aderarea țărilor din Balcanii de Vest, ”țări care erau invocate de același guvern ca fiind parte din ruta de migrație”, susține europarlamentarul. Cu toate acestea, refuzul soluției aderării în două etape are precedent.

Soluția aderării României la Schengen în mai multe etape, ”a fost propusă și cu alte prilejuri, când ne apropiam mai mult de acest obiectiv” amintește fostul vicepreședinte al Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu: ”mai întâi aeroporturile, apoi porturile și punctele de trecere terestre” amintește acesta.

Și europarlamentarul Victor Negrescu a menționat precedentul refuzului aderării României în mai multe etape, chiar în cadrul discuțiilor de anul trecut, dar vicepreședintele PES susține totodată că anul acesta contextual este unul ușor diferit. Mai mult decât atât, Negrescu a menționat pentru GÂNDUL că lucrează la un proiect de reglementare a legislației europene, prin care Austria ar fi obligată să-și motiveze un eventual vot negative ulterior:

”Lucrez în calitatea mea de eurodeputat ca în baza tratatelor,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Un român din Austria a înțepat anvelopele a peste 90 de mașini, timp de 6 luni. Motivul este incredibil

Redacția

Mutare en passant à la Kremlin. Țările ”neprietenoase” sunt ”mai degrabă ostile”, spune Dmitri Peskov

Redacția

Ce ținută a ales Melania Trump pentru Ziua Învestirii. POVESTEA pălăriei care a atras toate privirile

Redacția
Încarcă...