În perioada interbelică, ţăranii din Bărăgan mâncau ce produceau. Pentru că preţurile produselor erau mari, foarte puţini oameni de la sate îşi permiteau luxul de a-şi procura cele necesare de la magazin. Drept urmare, mâncarea era mai mult vegetariană, spre deosebire de orăşeni care se răsfăţau cu carne.
Sătenii erau mai vegetarieni decât orăşenii. Ei consumau verdeţuri, zarzavaturi, pepeni şi fructe, iar iarna carne de porc, de oaie, varză acră, murături, fasole şi cartofi. În cursul anului, hrana de bază este mămăliga, rar pâine, brânză, lapte şi ouă. Locuitorii de la oraş mâncau pâine, verdeţuri, castraveţi, pătlăgele, păsări, lapte, ouă şi carne de miel. În Monografia economică a judeţului Ialomiţa, întocmită de bancherul Ioan C. Mihăilescu în perioada interbelică, se spune că doar industrializarea satelor era soluţia salvatoare.
La sfârşitul anului 1937, se punea stringent problema construirii unor fabrici de zahăr, tăbăcării, ţesătorii, de brânzeturi şi conserve alimentare, în Bărăgan, în zonele unde aceste produse erau din belşug: “Dezvoltarea şi generalizarea industriei ar creşte veniturile locuitorilor, aducând în acelaşi timp şi comunelor un spor apreciabil de venituri”.
Cât costa o pereche de opinci Într-o analiză realizată, bancherul spune că “preţurile diverselor articole industriale de primă necesitate pentru ţărănime sunt prea scumpe în comparaţie cu puterea lor de cumpărare. De aceea, locuitorii satelor se abţin de la satisfacerea completă a nevoilor lor.
Citește articolul integral pe Adevarul.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}