RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Vama Siret: O nouă tabără pentru refugiați

Refugiații ucrainieni au nevoie de asistență medicală, iar acordarea acesteia este una dintre provocările reprezentate de valul de refugiați din Ucraina, atrag atenția specialiști în sănătate publică. După cum transmitere reporterul RRA Adriana Turea, în afară de riscul apariției unor focare de COVID-19, există și pericolul transmiterii altor boli grave, după mai explicat doctorul Ioana Stăncel:

Ioana Stăncel: Acolo există o incidenţă crescută a infecţiei tuberculozice cu bacil rezistent la tratament, care poate să fie transmis şi populaţiei unde aceste persoane vor staţiona mai mult timp. Pot să apară focare în populația dislocată între aceste persoană, de asemenea, cunoaştem din punct de vedere al profilului de sănătate publică, că în Ucraina există o incidență crescută a infecției cu HIV SIDAS, în principal în ultimii ani aceasta este cauzată de transmiterea maternă fetală și de transmiterea în cadrul persoanelor care utilizează droguri injectabile. Ca atare, ne aşteptăm ca aceste persoane să aibă nevoi medicale speciale, se pot decompensa în mod acut fie prin sevraj, fie prin apariția unor episoade acute în cadrul infecției HIV, agravarea, accelerarea apariției simptomelor clinice și la copii și la adulți sau adolescenți, în principal pentru acestea trebuie să fim pregătiți pentru a-i asista. Alte probleme sunt generate de stresul acut, acest sindrom de stres acut şi de oboseală cronică, care probabil că va necesită asistenţă de specialitate și pentru care cred că autoritățile ar trebui să se pregătească.

radio romania

Related posts

Un pășcănenan cere azil politic în altă țară, iar alți cetățeni, extinderea rețelei de energie electrică. Cereri de soluționarea problemelor

Teona Gherasim

Şomajul nu mai are frică nici de Dumnezeu. Nu şi-au găsit nevastă şi au devenit şomeri cu acte în regulă. Fenomen inedit în județul Iaşi

Redacția

Un manager de hotel arată ce lasă în urmă turiştii din Mamaia (FOTO)

Redacția
Încarcă...