RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Un afacerist păşcănean a ajuns la spital după un accident auto

Nepotul consilierului local Vasile Pleşca a fost implicat ieri seară într-un accident rutier şi a ajuns cu răni ușoare la Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani.

Accidentul s-a produs pe raza comunei Stolniceni-Prăjescu. Claudiu Loghin, afacerist şi fost arbitru de fotbal, se afla la volanului unei autoutilitare marca Ford pe DJ 208 şi circula în direcţia Stolniceni, când a fost izbit frontal de un autoturism care venea din sens invers.

Conform poliţiştilor de vină ar fi Emilian Floroiu care conducea dinspre Mirceşti un autoturism marca Saab şi care a efectuat o manevră de depăşire fără a se asigura, izbind în plin maşina păşcăneanului.

  

„În seara zilei de 22 ianuarie în jurul orelor 19.45 a avut loc un eveniment rutier pe DJ 208 în afara localităţii Stolniceni Prăjescu. Un bărbat în vârstă de 46 de ani, Emilian Floroiu, în timp ce conducea un autoturism marca Saab a intrat într-o depăşire fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca Ford care circula din sens opus condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani. Ambele autoturisme au suferit avarii în proporţie de 25%, iar cei doi şoferi au suferit leziuni fiind preluaţi de un echipaj al ambulanţei şi duşi la Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani”, ne-a declarat Tiberiu Dogaru adjunctul şefului Poliţiei Paşcani.

Pe numele lui Emilian Floroiu ce a provocat accidentul s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Sicriu dezgropat, aruncat lângă pubele. Cimitirul promis de Pantazi este un SF! (VIDEO)

Marius Parteni

Inimă de „mamă“. A spus că traficantul fetei sale, o copilă de 14 ani, este un om iubitor

Redacția

O tânără de 18 ani, aflată în izolare, a fugit din casă să își înșele soțul, însă a fost prinsă de Poliție

Redacția
Încarcă...