RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Ultima probă a bacalaureatului, astăzi. Rezultatele nu vor fi făcute publice

Peste 5.300 de candidaţi au participat în cursul zilei de ieri la cea de-a doua probă scrisă a bacalaureatului, cea obligatorie a profilului. Astfel, din cei 5.585 de candidaţi înscrişi, ieri au fost prezenţi 5.386 de absolvenţi.

Majoritatea elevilor din judeţul Iaşi au susţinut ieri proba scrisă la Matematică, din totalul celor înscrişi 4.150 dintre aceştia fiind înscrişi la Matematică, iar 1.435 la Istorie.

În ceea ce priveşte numărul de candidaţi absenţi, doar 199 din întreg judeţul nu s-au prezentat la probă, niciun candidat nu a fost înregistrat cu temperatura de peste 37,3 grade C la filtrul epidemiologic de la centrele de examen, însă un candidat a fost eliminat din sală pentru tentativă de fraudă. Absolventul care a încercat să fraudeze examenul nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Absolvenţii de liceu vor susţine astăzi, 25 iunie, ultima probă a bacalaureatului, cea la alegere a profilului, însă vor scăpa de stres abia marţi, pe 30 iunie, când vor fi afişate primele rezultate. Acestea vor fi publicate până la ora 12.00 după modelul rezultatelor de la Evaluarea Naţională, adică nu va fi făcut public numele candidatului, absolvenţii de liceu putând să îşi afle rezultatele pe baza unui cod personal.

  

Eventualele contestaţii vor putea fi depuse atât în format fizic, dar şi electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16.00 – 19.00, dar şi pe 1 iulie, în intervalul orar 8.00 – 12.00. Rezultatele finale vor fi anunţate duminică, 5 iulie.

La prima probă, cea la Limba şi literatura română, au absentat doar 106 absolvenţi dintre cei înscrişi. De asemenea, şi la prima probă a fost eliminat din examen un candidat pentru tentativă de fraudă.

ZIARUL DE IASI

Related posts

Nesiguranţa în stradă, pe primul loc. Care sunt cele mai preocupante probleme ale tinerilor din județ

Redacția

Elevii pascaneni continua sa chiuleasca pe capete

Redacția

Burse de merit pentru performanțele sportive ale elevilor de gimnaziu și liceu, din anul școlar viitor

Redacția
Încarcă...