News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Tătaru spune că va fi elaborat un proiect de lege pentru condiţiile de carantină şi izolare

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri că va fi elaborat un proiect legislativ în conformitate cu recomandările Curţii Constituţionale referitoare la starea de carantină şi internarea obligatorie, act normativ care va fi prezentat în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare.

“Ne pregătim pentru un proiect legislativ pe care îl vom şi promova în şedinţa de săptămâna viitoare a Guvernului, care tocmai acele recomandări ale Curţii Constituţionale vrem să le clarificăm foarte atent. Boală transmisibilă, carantină, izolare, tratament şi internare. Recomandările şi articole care nu sunt conforme – potrivit Curţii Constituţionale – din Legea 95 sau Legea 50 sau din Ordonanţa de Urgenţă 99 suntem în măsură să le putem reaşeza legislativ, dar avem nevoie de cooperarea dumneavoastră, avem nevoie de colaborarea corpului medical pentru a putea gestiona acest moment. (…) Au fost nişte recomandări ale Curţii Constituţionale, care recomandau claritate şi previzibilitate, le vom face într-un proiect legislativ, vom reveni şi cu un ordin de ministru în ceea ce priveşte această izolare”, a spus Tătaru într-o conferinţă de presă organizată la sediul Guvernului.

Întrebat ce se va întâmpla dacă proiectul propus nu va avea susţinere, ministrul Sănătăţii a răspuns: “Nu cred că nu vom avea susţinere în acest moment, în care este vorba despre o problemă naţională, nu una politică pe care să o gestionăm strict parlamentar”.

ZIARUL DE IASI

  

Related posts

Pericolul ascuns din alimentele pe care le consumăm zilnic. Sfaturile unui cunoscut nutriționist

Redacția

Anchetă epidemiologică la SPCLEP Pașcani! O persoană confirmată pozitiv

Marius Parteni

Cine este primul ieşean care s-a vindecat de coronavirus. A fost trimis acasă

Redacția
Încarcă...